O doză de vaccin anti-COVID-19 reduce transmiterea vrusului între membrii unei familii cu circa 50%

Vaccin
Ultimele studii arată că o singură doză de vaccin Pfizer sau AstraZeneca poate reduce transmiterea coronavirusului cu aproape jumătate în aceeaşi familie, unde riscul de contaminare este mare.

Persoanele infectate cu virusul la trei săptămâni după administrarea unei doze de vaccin sunt cu 38% până la 49% mai puţin susceptibile să transmită virusul membrilor familiei lor decât cele care nu au fost vaccinate, a subliniat Public Health England (PHE) într-un comunicat.
Acest nivel de protecţie, observat în jurul celei de-a paisprezecea zi după vaccinare, este similar indiferent de vârsta persoanei vaccinate sau a membrilor familiei. "Este o veste fantastică. Ştiam deja că vaccinurile salvează vieţi şi acest studiu, cel mai complet efectuat în condiţii reale, arată, de asemenea, că reduc transmiterea acestui virus mortal", şi-a exprimat satisfacţia ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock.

Studiul a urmărit 57.000 de persoane din 24.000 de familii în care o persoană vaccinată a fost testată pozitiv şi le-a comparat cu aproape un milion de contacte de persoane nevaccinate.

Familiile sunt considerate a fi locuri cu "risc ridicat" în ceea ce priveşte transmiterea şi "rezultate similare ar putea fi observate în locuri cu riscuri similare de transmitere, cum ar fi locuinţele comune şi închisorile", a subliniat PHE.
Agenţia a subliniat că o doză de vaccin permite, de asemenea, după patru săptămâni, reducerea cu 60 până la 65% a riscului de a dezvolta simptome, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel