Cercetătorii au realizat o...
Potrivit Ministerului Educației, conform datelor transmise de unitățile de învățământ și inspectoratele școlare județene, se constată o tendință de scădere a numărului de infectări cu Covid-19, atât în rândul elevilor, cât și al personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic.
Astfel, în aprilie, erau înregistrați 2.610 cazuri de elevi confirmați cu Covid, față de 2.740 în 26 martie.
Situația este similară și în ceea ce privește personalul didactic și nedidactic.
În 1 aprilie, erau înregistrați 2.171 de angajați ai școlilor confirmați cu Covid, față de 2.514 în 26 martie.
"Vaccinarea merge foarte bine. Avem 150.000 angajați vaccinați acum, când vorbim, din învățământ. (...) Până la începutul lunii mai vom avea un număr mult mai mare (n.r. de angajați din educație vaccinați). Mult peste jumătate din angajați din învăţământ. Prim-ministru şi-a asumat public în conferență de presă să spună că va susține testarea non invazivă despre care am discutat. (...) Care să nu necesite personal medical, care să fie ușor de acceptat pentru părinti, care să fie chiar auto-administrabilă de către copii.", a spus Sorin Cîmpeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Cercetătorii au realizat o...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Alimentația echilibrată, bogată în...