Nucile, beneficii și riscuri pentru sănătate

Nucile sunt bune pentru intestin și inimă
Nucile au fost întotdeauna o sursă excelentă de nutrienți care aduc beneficii sănătății inimii și a creierului. Totuși, aduc și unele riscuri.

Nucile au fost dintotdeuan considerate ca o bază în dietele sănătoase și este evident de ce. Acestea sunt o sursă excelentă de nutrienți care ajută la scăderea tensiunii arteriale, susține sănătatea creierului și aduc beneficii sistemului digestiv.

Grăsimile sănătoase din nuci, dar și fibrele și antioxidanții din nuci pot aduce beneficii sănătății în mai multe moduri, de la reducerea riscului de boli de inimă până la stimularea sănătății creierului, potrivit livestrong.com.

Iată cinci beneficii de care ne putem bucura în urma consumului de nuci.

1. Nucile influențează tensiunea arterială

„Nucile par să aibă beneficii puternice asupra controlului tensiunii arteriale diastolice și a altor markeri ai stării de bine cardiovasculare”, spune Bethany Doerfler, dietetician de cercetare clinică la Northwestern Medicine. „Presiunea arterială diastolică este un marker cardiovascular cu adevărat important, deoarece măsoară presiunea în vasele de sânge atunci când inima se odihnește.”

Deși nu se știe pe deplin de ce nucile au astfel de efecte pozitive asupra tensiunii arteriale, poate exista o combinație de factori în joc: „Este probabil datorită modului în care bacteriile intestinale se hrănesc din fibre și alți nutrienți din nuci pentru a produce compuși antiinflamatori”, spune Doerfler. „Nucile conțin, de asemenea, compuși precum steroli vegetali, fibre solubile și compuși fenolici, care pot scădea direct colesterolul și funcționează ca antioxidanți.

2. Nucile sunt legate de o mai bună sănătate a creierului

Consumul de nuci este legat de prevenirea afectării creierului și poate chiar îmbunătăți funcționarea lui. „Avem suficiente dovezi pentru a sugera că ceea ce este bun pentru vasele de sânge și inima este, de asemenea, bun pentru creier”, spune Doerfler. „Nucile au beneficii asupra sănătății creierului și inimii, nu doar datorită grăsimilor sănătoase, dar și datorită capacității lor directe de a reduce tensiunea arterială și de a modifica bacteriile intestinale”.

Nucile conțin acid alfa-linolenic (ALA), un acid gras omega-3 din plante. „Nucile sunt un mod cu adevărat important de a obține grăsimile polinesaturate, inclusiv acizii grași omega-3”, spune Doerfler. „Nucile au mai mulți acizi grași omega-3 decât orice alte oleaginoase (nuci, seminte, alune etc), sau leguminoase”.

Nucile au un conținut ridicat de ALA. De asemenea, nucile conțin și foarte mulți compuși polifenolici (un tip de antioxidanți). Atât acidul alfa-linolenic din nuci, cât și compușii polifenolici din nuci sunt considerați alimente importante pentru creier, care pot ajuta la reducerea stresului oxidativ și a inflamației ce duc la declin cognitiv, potrivit Societății Americane pentru Nutriție. La rândul său, aceasta înseamnă că ar putea aduce beneficii în funcționarea creierului.

S-a observat că un consum mai mare de nuci crește performanța adulților la testele cognitive, indiferent de vârstă, a constatat un studiu din decembrie 2014 publicat în The Journal of Nutrition, Health and Aging.

3. Nucile pot aduce beneficii sistemului digestiv

Odată s-a crezut că persoanele cu diverticule (structuri mici, asemănătoare pungii care se pot forma în peretele muscular al colonului) ar trebui să evite nuci și semințe, dar experții știu acum că nu este necesar. Mai mult, nucile oferă fibra importantă pentru sănătatea intestinelor și menținerea funcționării optime, potrivit Harvard Health Publishing. „Este posibil ca persoanele cu probleme digestive să beneficieze cu adevărat de fibra din nuci, dar îi sfătuiesc adesea pe oameni să se asigure că le mestecă bine sau le prepară piure”, spune Doerfler. „În acest fel modificați fibra, astfel încât intestinul dvs. are mai puțin de tocat mecanic, iar accesul la nutrienți din alimente este optimizat.”

Magneziul din nuci poate ajuta, de asemenea, la menținerea funcționării optime a intestinului. „Nucile sunt una dintre cele mai bogate surse de magneziu pe bază de plante, care pot preveni constipația ajutând mușchii intestinelor să se contracte”, spune Doerfler.

4. Posibil potențial al nucilor de a reduce riscul de cancer

Cercetări care sunt în curs de derulare analizează legătura dintre nuci și prevenirea cancerului. Dovezile sunt mixte, dar cercetările emergente arată că nucile au potențialul de a contribui la o dietă preventivă împotriva cancerului prin sinergia a numeroși compuși precum melatonina, elagitannine și gamma-tocoferol. Toți acești compuși pot lucra împreună pentru a reduce stresul oxidativ, inflamația și expresia genelor care pot duce la cancer, potrivit Institutului American pentru Cercetări Cancer.

În general, schimbarea dietei tipice occidentale (care este bogată în carne roșie, cereale rafinate și produse lactate cu conținut ridicat de grăsimi, precum untul) cu o dietă pe bază de plante care include nuci, este asociată cu un risc mai mic de cancer.

„Cercetarea care vizează dieta și cancerul în acest moment este foarte concentrată pe tiparele dietetice, iar consumul unei diete occidentale crește în special riscul de cancer de organe solide, cum ar fi cancerul de sân, colon, esofag și stomac”, spune Doerfler. „În schimb, consumul unei diete bazate pe plante care se învârte în jurul proteinelor și grăsimilor pe bază de plante precum cele din nuci este protector împotriva cancerului”.

Riscuri pentru sănătate al consumului de nuci

Alergia la nuci este una din afecțiunile de care suferă aproximativ 0,5 până la 1% din populație în Statele Unite și este unul dintre cele opt tipuri cele mai comune de alergii alimentare, potrivit Academiei Americane de Alergie, Astm și Imunologie (AAAAI).

Dacă sunteți alergic la nuci, alune, arahide sau alte oleaginaose, nu înseamnă că veți fi alergici la toate, dar unele sunt asemănătoare și pot provoca reacții similare. Discutați cu un alergolog pentru a vă evalua riscul: reacțiile de nuci pot fi severe și pot include anafilaxie care poate pune viața în viață, de aceea este important să aveți întotdeauna epinefrină cu dvs., dacă aveți alergie la nuci, conform AAAAI.

Interacțiunile medicamentoase. Alimentele bogate în fibre precum nucile pot afecta absorbția medicamentelor tiroidiene, cum ar fi levotiroxina. Este posibil să fie necesar să vă luați medicația la un moment diferit al zilei decât atunci când mâncați nuci în mod normal - la culcare, mai degrabă decât la micul dejun, conform Consumeer Reports.

Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la momentul în care trebuie să vă luați medicamentul, discutați cu medicul dumneavoastră.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel