Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Deoarece întârzierile de dezvoltare sunt adesea prezente la copiii foarte mici cu autism, raportul, publicat în revista Pediatrics, îndeamnă medicii să verifice dacă există astfel de probleme în timpul consultului medical de rutină la bebeluşi şi să recomande tratament la primele semne de boală, mai degrabă decât să aştepte o evaluare oficială în acest sens. Peste cinci milioane de americani au fost diagnosticaţi cu tulburări de spectru autist.
„Avantajul identificării copiilor cât mai devreme cu autism este acela că li se poate recomanda imediat tratament”, a declarat dr. Susan Levy, pediatru la Spitalul de Copii din Philadelphia şi coautor al raportului, după cum citează agerpres.ro.
Tratamentul precoce şi în special intervenţiile comportamentale fac diferenţa, a mai spus Levy.
Din 2007, când Academia Americană de Pediatrie a publicat ultimele sale linii directoare, numărul copiilor din Statele Unite diagnosticaţi cu autism a crescut brusc. Autismul afectează în prezent unul din 59 de copii în SUA, faţă de unul din 155 în 2007.
Între timp, oamenii de ştiinţă au dezvoltat o mai bună înţelegere a potenţialilor factori de risc şi a genelor care contribuie la autism, condiţiile medicale şi comportamentale aferente care apar frecvent la copiii cu această afecţiune şi au prezentat dovezi detaliate despre intervenţiile care funcţionează cel mai bine în cazul acestora.
Circa 40% dintre indivizii cu autism au dizabilitate intelectuală, se arată în raport, şi aproximativ 40% până la 60% dintre copiii de vârstă şcolară şi adulţii cu autism au tulburări de anxietate. Alte tulburări includ un deficit de atenţie/ hiperactivitate (ADHD), tulburări de limbaj, somn şi hrănire, simptome şi convulsii gastro-intestinale.
Raportul încurajează medicii să participe la luarea deciziilor împreună cu familiile copiilor diagnosticaţi cu autism şi să îi ajute să facă planuri pentru momentul tranziţiei acestora de la copilărie la adolescenţă şi maturitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Hidratarea este un obicei esențial...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Ingredientul cheie care îți menține sănătatea la vârsta a doua și...
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...