Produsele ecologice nu sunt automat...
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că epidemia de coronavirus este sub control în România, am trecut de vârf și să se pregătesc noi măsuri de relaxare după 1 iunie. „Am avut o alternanţă a numărului de cazuri, dar tot timpul am rămas sub 200 de cazuri la Terapie Intensivă, suntem pe panta descendentă. După 1 iunie ne pregătim pentru o a doua etapă destul de bogată în măsuri de relaxare.
Rămâne ca împreună cu INSP, Centrul Naţiona de Control al Bolilor să evaluăm fiecare zi a acestor relaxări având şi norme de aplicare şi unele restricţii pe care le putem reimpune, în măsura în care vom vedea că măsura este nefavorabilă.
Până acum nu avem un motiv real să ne gândim la aceste restricţii.
În măsura în care vom respecta regulile de igienă, de distanţare socială în locurile publice, putem spune că mergem spre a treia etapă de relaxare după 15 iunie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, la Digi 24.
El a mai arătat că epidemia este controlabilă în acest moment și că am trecut de vârf „Epidemia este controlabilă în acest moment, dar controlabilă printr-o colaborare a noastră cu populaţia. Am trecut de vârf, suntem pe panta descendentă. Ca număr total de cazuri infectate, aflate în analiza noastră cred că o să ne apropiem de 20.000, dar având o creştere mică sau nesemnificativă de la o zi la alta.
În acest moment avem sub 5.000 de cazuri active din cele peste 18.000”, a mai spus Tătaru.
De asemenea, el a spus că s-ar putea să renunțm la măști în curând. „Ne gândim ca la sfârşitul lui iulie - august, să ajungem la o viaţă cvasi-normală, urmând să fim pregătiţi în eventualitatea celui de-al doilea val”, a spus Nelu Tătaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Produsele ecologice nu sunt automat...
Cum îți dai seama singur că ai...
Acestea sunt problemele grave pe care...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Un studiu nou arată că procesul de...
Cunoscut pentru căutarea neobosită a...