Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
„Repetam de multe ori în primele luni de pandemie că 80% din managementele spitalelor nu corespund, menţin aceeaşi opinie şi o adaptez şi Bucureştiului. Cred că o patologie, o pandemie, un moment destul de greu, medical vorbind, dar trebuie să ne schimbe şi o optică. (...) Speranţa este ca în opt-zece luni să putem prezenta Parlamentului o lege a reformei în sănătate. Aţi putut vedea că orice lege am încercat să o trimitem în Parlament a ieşit pe cealaltă parte complet modificată şi contestată tot de cei care au modificat-o", a spus Tătaru, la o dezbatere pe teme din domeniul sănătății, citat de agerpres.ro. El a mai spus că ar trebui să crească atenţia asupra medicinei de familie.
Nelu Tătaru a mai afirmat că a observat o „demotivare" a Direcţiilor de sănătate publică. „Trecând de la spitale, am putem vedea şi DSP-uri care ţin de Ministerul Sănătăţii, o demotivare şi o scădere a atribuţiilor, ajungând ca un DSP să fie cel care dă un aviz sau face un control tematic. (...) Păstrarea unei coordonări la nivelul MS asupra unităţilor medicale rămâne esenţial", a mai spus ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...