Mușcăturile de șarpe, planul OMS pentru a le reduce

Copilul de 13 ani a fost mușcat de o viperă FOTO: pixabay.com
Mușcăturile de șarpe și decesele sau infirmitățile cauzate de acestea sunt în vizorul OMS, care a făcut public un plan pentru reducerea acestor cazuri. Principala măsură va fi creșterea producției de antivenin.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) are în vedere un plan pentru reducerea a numărului de decese provocate de muşcături de şarpe, scrie agerpres.ro, citând AFP. Astfel, planul OMS vizează în special creşterea producţiei de antivenin.

Decizia vine ca urmare a faptului că anual, aproape trei milioane de persoane sunt muşcate de şerpi veninoşi, iar între 81.000 şi 138.000 mor. Aproximativ 400.000 de supravieţuitori rămân cu dizabilităţi severe, potrivit OMS.
În cadrul raportului OMS, agenţia specializată a ONU încurajează comunitatea internaţională să acţioneze împotriva acestui flagel, pe care l-a inclus în urmă cu doi ani pe lista bolilor tropicale neglijate.

Obiectuvul, reducerea la jumătate a mușcăturilor și deceselor

Obiectivul propus este reducerea la jumătate, până în anul 2030, a numărului de decese şi cazuri de dizabilităţi provocate de muşcăturile de şarpe, mai arată sursa citată, potrivit căreia majoritatea victimelor trăiesc în regiunile tropicale cele mai sărace. Cei mai afectați sunt copiii, din cauza constituţiei lor fragile.

Creșterea producției de antivenin de calitate este principala modalitate de a reduce acest flagel, mai arată OMS. După anii '80, multe laboratoare au renunţat la fabricarea acestor tratamente, ceea ce a provocat o gravă penurie în Africa şi în unele ţări asiatice. "În lipsa unei reforme urgente a pieţei şi a unui control mai strict... o urgenţă de sănătate publică pare iminentă", avertizează OMS.

Agenţia susţine în special o creştere cu 25% a numărului de producători de antivenin până în 2030 şi intenţionează să lanseze un proiect pilot pentru crearea unei rezerve de antivenin la nivel mondial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel