Ce să faci ca să nu contractezi vreo...
Mușcătura de viperă poate are trei grade de toxicitate, în funcție de cantitatea de venin care a fost injectată. Vara este sezonul drumețiilor. Multe persoane aleg să se relaxeze în zonele montane, iar odată cu încălzirea vremii își fac apariția și şerpii.
Comisia Medicală Salvamont România vine cu precizări în ceea ce privește mușcăturile de vipere. Manifestările clinice ale mușcăturii de viperă depind de mai mulți factori, și anume:
- cantitatea de venin injectat
- localizarea mușcăturii
- starea de sănătate a victimei
”Veninul poate să ducă la apariția unor efecte atât locale cât și sistemice, adică ale întregului organism, urmate rareori de deces, decesele survenind în special la copii (din cauza unei doze mai mari de venin raportat la greutate) și la vârstnici”, arată Comisia Medicală Salvamont România.
Semne şi simptome ale mușcăturii de viperă pot fi locale și anume urme ale mușcăturii, edem local, flictene sau vezicule hemoragice;
Alte simptome pot fi febră, transpirații, greață, vărsături, dureri abdominale, diaree, lipotimie, dificultăți de respirație, durere toracică, convulsii, comă, alte manifestări neurologice, hemoragii, urticarie, şoc anafilactic, adică edem al feței, limbii, cailor aeriene, dificultăți de respirație, șoc – tensiune arterială prăbușită, puls periferic nepalpabil.
- Gradul 0, fără reacție toxică - urme ale mușcăturii, fără edem local.
- Gradul 1, reacție toxică minimă - edem local în jurul mușcăturii, fără reacție sistemică.
- Gradul 2, reacție toxică moderată - edem al întregului membru mușcat, reacție sistemică minimă, anume vărsături, hipotensiune arterială tranzitorie.
- Gradul 3, reacție toxică severă - edem care se extinde rapid spre trunchi, stare de șoc, hemoragii sau alte reacții sistemice.
Măsurile de prim ajutor constau în liniștirea pacientului, evitarea mobilizării inutile a acestuia. Potrivit Comisiei Medicale din cadrul Salvamont România, persoana care a fost mușcată de viperă va fi așezată întins pe spate, sau în poziție laterală de siguranță, dacă este inconștient, într-un loc sigur, la adăpost de un eventual alt atac al șarpelui. Se apelează numărul unic de urgență 112 sau Dispeceratul Național Salvamont pentru a anunța evenimentul și a oferi detalii asupra stării victimei și a localizării acesteia și dacă este posibil coordonate GPS.
”Se curăță plaga cu apa oxigenată sau cu apă curată; se scot eventualele inele, brățări sau altele asemenea de la nivelul membrului mușcat deoarece în caz de apariție a edemului, înlăturarea lor va fi foarte dificilă, iar acestea vor acționa ca un garou; proximal de plaga mușcată se aplică un pansament cu o fașă elastică pentru a încetini diseminarea veninului pe cale limfatică. Bandajul elastic se scoate numai la spital, după administrarea serului antiviperin (dacă acesta este indicat). Bandajul nu trebuie aplicat prea strâns, pentru a nu împiedica circulația sanguină arterială, cât să se poată introduce un deget sub bandaj”, mai notează Comisia Medicală din cadrul Salvamont România.
- NU se practică incizii sau „cauterizări” la nivelul mușcăturii
- NU se „stoarce” plaga
- NU se recomandă aplicarea de gheață sau garou
- NU se aplică diverse substanțe sau curent electric la nivelul plăgii
- NU se încearcă capturarea șarpelui
- NU se recomandă utilizarea dispozitivelor de aspirație a veninului
- NU se aspiră veninul cu gura
Șocul anafilactic se tratează de urgență prin administrarea de Adrenalină, existând în farmacii sisteme de auto-injectare cu Adrenalină (Anapen, Epipen) intramuscular, acestea putând fi incluse în baremul trusei de prim - ajutor, dacă persoana se cunoaște cu alergii severe). Pe lângă administrarea de Adrenalină este utilă și administrarea de antihistaminice, acestea pot fi administrate și în reacțiile anafilactice mai ușoare, iar Adrenalină se administrează doar în formele severe - șoc anafilactic.
În caz de instalare a stopului cardio-respirator se aplică manevre de resuscitare cardio-pulmonară. Pacientul va fi transportat la spital pe targă, evitându-se mobilizarea acestuia. Serul antiviperin se va administra doar la spital, dacă gradul de toxicitate este moderat-sever.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Ce să faci ca să nu contractezi vreo...
Acesta este efectul nedorit al...
Ce trebuie să știi de antibioticele...
Aceste semne banale îți arată că, de...
De ce să nu ignori niciodată durerea...
Aceasta este cea mai mare greșeală pe...
Nu mai arunca apa în care ai fiert...
Această vitamină oferă speranțe...