Schimbările extreme de temperatură...
Mirabela Dauer, una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România, a trecut prin momente dificile în ultimii ani, când a fost diagnosticată cu cancer la rinichi.
Artista a mărturisit, în podcastul ”Lucruri simple” a lui Horia Brenciu cum a perceput lucrurile în clipa în care a primit diagnosticul, dar mai ales cum a reușit să treacă peste cumpănă, mai ales având în vedere vârsta.
„M-a întărit Dumnezeu. E singurul care a stat lângă mine. Am avut 2-3 persoane care au stat lângă mine, dar aia e altceva, e sufletul meu, prietenii mei câțiva. Prietenii ăia, hora aia mare de prieteni care stăteau, ciuguleau în jurul meu a dispărut.
S-au gândit că dau colțul și la ce să o mai băgăm în seamă. Și când am revenit… pentru că eu plecasem.
Avem speranța că voi trece peste boală. Doctorul meu, care de fapt, e un prieten foarte bun, care are 38 de ani, Andrei, el a descoperit.
Când mi-a zis era mai prăpădit ca mine, era praf, se dădea de ceasul morții. S-a dat cu capul de ziduri, nu mai știa și a venit la mine după o săptămână să-mi spună… nici nu-mi răspundea la telefon.
Eu făcusem: 'Ce ai dragă de nu mai vorbești cu mine?'. Păi am avut aia, tot o lălăia cu mine… știi că pe mine nu mă ține chestia asta, spune-mi adevărul! Și a venit într-o sâmbătă la mine și mi-a zis: 'Fato, ai cancer'.
La care eu, în inconștiența mea normală, 'Da și ce facem acum?'. Eu zâmbind, iar el se gândea dacă mai sunt normală sau am avut un șoc”, a dezvăluit Mirabela Dauer în podcastul lui Horia Brenciu.
Tot cu zâmbetul pe buze și în ”emisiunea” lui Brenciu, Mirabela Dauer a povestit cum a fost după operație, dar și cum a trecut peste acele momente.
”Am avut o echipă (n.r. de intervenție) tânără, superbă, minunați, care se vedea că au fost cu sufletul lângă mine. Și când m-au dus spre sala de operație, m-a dus un brancardier, cu căruciorul. 'Așa de tare vă iubesc, de nu mai pot după dvs', și îi dăduseră lacrimile. 'De ce plângi, că nu am murit?', iar replica acestuia a fost 'Dar ce curajoasă sunteți'.
'Așa sunt, că voi ieși la fel de curajoasă'. Iar în afară de faptul că am stresat toată lumea pe acolo, cerând apă...”, a mai spus artista.
De altfel, Mirabela Dauer a mărturisit că cel mai mult a ajutat-o credința în Dumnezeu, care niciodată nu a dezamăgit-o și care este ”singura entitate pe lumea asta” pe care o iubește.
”Niciodată nu m-a dezamăgit, m-a încercat pentru că pe cine iubește încearcă. Lumea trebuie să înțeleagă lucrul acesta, că nu este întâmplător. Am meritat boala aia, probabil că eu am făcut niște greșeli în viață.
Am supărat niște oameni destul de rău. Eu niciodată nu am să fac ceva cu bună știință, să supăr pe cineva, să deranjez. Nu mă interesează, bârfa o fac pe față.
Am meritat probabil, pentru că a fost un moment în care am greșit rău”, a mai spus Mirabela Dauer în podcast, subliniind că nu știe care este acel moment.
Mai mult, a adăugat că tot ceea ce a crezut că a făcut rău și-a corectat. ”Încerc să fiu pe linia de plutire și să nu îl supăr pe Dumnezeu, în primul rând”, a mai spus artista, de origine evreică, botezată în ritul creștin-ortodox în urmă cu 25 de ani.
”Am grijă de mine pentru că iubesc foarte mult viața! Nu vreau să mor, să zac, nu vreau să fiu o povară și atunci am grijă de mine. De la 25 de ani merg la cosmetică. În tinerețe, mergeam cu avionul în fiecare luna la Târgu Mureș, aveam pe cineva acolo.
Fac și masaj de trei ori pe săptămână, foarte rar fac de două ori pe săptămână, sunt dependentă de masaj.
Mă relaxează și mă ajută pentru că merg mult pe jos, nu mă mai doare spatele”, a declarat Mirabela Dauer, la ”Vorbește lumea” de la Pro TV.
În plus, vedeta a subliniat că nu ține diete și nu se limitează atunci când vine vorba despre mâncarea ei preferată.
”Dietă nu am ținut. Cel mai bine mănânc dimineața, chiar și când fumam, mai întâi mâncam și apoi aprindeam o țigară. Nu mănânc de foame, mănânc de plăcere", a mai spus artista. Citește mai mult AICI.
Vezi și: Mirabela Dauer, cu SECHELE după infectarea cu COVID
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Schimbările extreme de temperatură...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
A început sezonul accidentelor pe...
Multitasking-ul poate părea eficient,...