Minorii cu comorbidității vor ajunge la spital. Anthony Fauci: este un lucru inevitabil

Cum apar bolile. Foto: Pixabay
Celebrul epidemiolog american Anthony Fauci susține că e ”inevitabil” ca unii copii care suferă de anumite boli să ajungă la spital dacă sunt infectați și cu Omicron.

Principalul epidemiolog al Casei Albe, Anthony Fauci, a declarat miercuri că este "inevitabil" ca mulţi copii să ajungă la spital pe măsură ce răspândirea în SUA a variantei Omicron a coronavirusului creşte numărul de cazuri. 
"Se pare că Omicron provoacă o formă mai puţin gravă a bolii, însă volumul crescut al infecţiilor ca urmare a înaltei sale contagiozităţii înseamnă că tot mai mulţi copii vor fi infectaţi", a declarat Fauci, la conferinţa de presă a echipei guvernamentale însărcinate cu răspunsul la pandemie.

Anthony Fauci a subliniat că este posibil ca minorii care suferă de boli subiacente să ajungă la spital. "Este un lucru inevitabil", a explicat el. În acest sens, expertul a precizat că cel mai bun mod de a preveni infectarea copiilor care nu sunt vaccinaţi din cauza vârstei lor este ca persoanele din jurul lor să fie vaccinate anti-COVID-19. "Când sunt afară şi dacă sunt suficient de mari pentru a tolera masca, protejaţi-i cu o mască sanitară, mai ales în locurile foarte aglomerate", a recomandat expertul.

În SUA, autorităţile au dat undă verde vaccinării copiilor din categoria de vârstă 5 - 17 ani. De asemenea, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) a recomandat administrarea unei doze de rapel a vaccinului Pfizer copiilor imunodeprimaţi (cu neoplazii, boli autoimune, boli cronice, sub tratament imunosupresor). Un comitet ştiinţific al Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) studiază de miercuri posibilitatea ca toţi minorii cu vârste între 12 şi 15 ani să primească doza de rapel, după ce FDA şi-a dat luni acordul, arată Agerpres.

Ideea de a administra cea de-a patra doză nu beneficiază de unanimitate pe plan internaţional, aşa cum o demonstrează şi o anumită ambiguitate constatată în Israel. În timp ce guvernul a lăsat mai întâi să se întrevadă o campanie iminentă de vaccinare a întregii populaţii, cea de-a patra doză a început să fie distribuită în cele din urmă doar în situaţii limitate, în cadrul unor studii clinice. Aceasta este chiar esenţa problemei: trebuie să fie stabilit mai întâi interesul real faţă de o nouă doză de rapel, inclusiv să se determine riscurile sale eventuale, în condiţiile în care în prezent nu există date medicale concrete în acest domeniu.

Această incertitudine i-a făcut pe mai mulţi experţi în sănătate să avertizeze împotriva unor decizii pripite, aşa cum a făcut-o şi americanul Anthony Fauci, principalul consilier al Casei Albe în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. "Este prea devreme pentru a vorbi despre a patra doză", a declarat el pentru un post radiofonic american, considerând că este esenţial ca medicii să afle mai întâi cât de mult timp vor rămâne eficiente rapelurile actuale - a treia doză - împotriva variantei Omicron.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel