Ministrul Sănătății: E important să vorbim despre sănătatea noastră mintală la fel cum vorbim despre sănătatea noastră fizică

Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu
Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a declarat marți, 6 aprilie, într-un webinar online, că românii nu au o ”tradiție” în a vorbi despre sănătatea lor mintală.

Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a afirmat marți, 6 aprilie, că unul dintre efectele pandemiei este reducerea accesului la servicii de sănătate mintală în România și în mai toate țările de pe glob.

”Trebuie să spunem, dacă suntem onești, că România, țara noastră, nu are neapărat o tradiție în a vorbi deschis despre problemele de sănătate mintală. A existat și există în continuare o stigmă, pe care mulți o poartă și depresia, anxietatea, chiar dacă nu ar ar trebui să rușineze pe nimeni nu sunt subiecte extrem de cunoscute, subiecte despre care să se vorbească des și deschis în orice context, fie în particular, fie în familie, fie, dacă vreți, pe scena publică.

Există câteva exemple recente ale unor personalități, ale unor proiecte care au vorbit clar și deschis despre probleme precum depresia și anxietatea, dar cred că avem nevoie de mai mult din domeniul acesta. E important să vorbim despre sănătatea noastră mintală la fel cum vorbim despre sănătatea noastră fizică.

În termeni de sănătate publică, principalul impact al pandemiei este o rată ridicată de stres și anxietate. Avem cu toții nevoie de sprijin pentru a trece prin momente grele și fiecare se descurcă cum poate, fiecare încearcă să gestioneze situația, anxietatea, stresul și modul în care reacționează în situații stresante după cum a învățat, după ajutorul pe care-l primește.

Putem să ne îmbunătățim starea psihică vorbind deschis despre provocările noastre cu cei  apropiați, cu familia, cu prietenii”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel