Ministrul Sănătății, despre SUUB: ne putem gândi şi la închiderea mai multor secţii

SUUB - Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti. Foto: DC MEDICAL
Ministrul Sănătății a declarat că unele secții ale SUUB ar putea fi închise, după ancheta epidemiologică ce se derulează aici. 35 de cadre medicale și 75 de pacienți au fost depistați aici pozitivi la noul coronavirus.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi seara, că în urma evaluării realizate de Direcţia de Sănătate din Bucureşti este posibil ca mai multe secţii ale Spitalului Universitar să fie închise. „Este anchetă şi la Spitalul Universitar. Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti va face o evaluare şi ne va prezenta şi raportul. Deocamdată se refac circuitele şi sunt blocate, carantinate anumite secţii până la reevaluare”, a spus ministrul Sănătăţii la RTv, citat de agerpres.ro. Întrebat dacă există riscul închiderii Spitalului Universitar, el a afirmat că în acest moment nu există acest risc. „În urma evaluării ne putem gândi şi la închiderea mai multor secţii", a mai adăugat ministrul Sănătăţii.

În declaraţia de presă susţinută marţi după-amiază la Braşov, ministrul Tătaru a precizat că, în acest moment, nu se pune problema unui management militarizat la Spitalul Universitar din Capitală. „La Spitalul Universitar avem transmitere în personalul medical, am avut acei pacienţi, care, la rândul lor, au avut acea transmitere extinsă, există o anchetă epidemiologică în curs, avem un nou manager de două săptămâni şi vrem să-şi aplice planul de management în contextul pandemiei de coronavirus. A solicitat ajutor de medici şi îi putem oferi acest ajutor, dar nu ne gândim până la a merge cu regimul militar la Spitalul Universitar”, a menţionat ministrul Nelu Tătaru.

La SUUB au fost 35 de cadre medicale şi 75 de pacienţi identificaţi pozitiv la testul pentru noul coronavirus, din data de 22 martie până în prezent, a informat luni Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit sursei citate, în ultimele 3 zile au fost confirmate pozitiv două cadre medicale şi un pacient, conform raportării managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel