Ministerul Sănătății, precizări după scandalul de la Spitalul Foișor. „În București sunt ZERO paturi libere în ATI!”

Spitalul de Ortopedie Traumatologie Foisor. Foto: Facebook / pagina spitalului
Ministerul Sănătății anunță, într-un comunicat, cum și când s-a decis ca unitatea medicală să fie transformată în spital COVID. DE asemenea, precizează  că din cei 105 pacienți care erau internați în Spitalul Foișor, doar 3 erau la ATI.

„Situația pacienților COVID-19 care necesită îngrijire ATI este critică. De mai bine de o săptămână, în București sunt zero locuri ATI disponibile în anumite momente ale zilei.

Nevoia locurilor suplimentare în București nu este ceva ce poate fi pus vreun moment în discuție. În acest moment, 29 pacienți COVID-19 sunt intubati și ventilați în secțiile UPU din București.

Transformarea Spitalului Foișor în spital COVID-19 a fost soluția identificată de Departamentul pentru Situații de Urgență și avizată de Ministerul Sănătății în cursul zilei de vineri.

Această decizie a fost luată datorită faptului că Spitalul Foișor are 26 de paturi ATI, 6 medici ATI - și în momentul deciziei avea numai 3 pacienți internați în ATI.

De asemenea, a fost identificată resursa umană de specialitate care să poată, împreună cu specialiștii Spitalului Foișor, oferi pacienților COVID-19 îngrijirea de care au nevoie. 

Evacuarea și transferul pacienților COVID-19 negativ care au fost internați la Spitalul Clinic Foișor este în sarcina DSU, sub coordonarea Dr. Bogdan DINU din cadrul UPU-SMURD București. 

Pentru demararea procesului de evacuare a fost necesar acceptul spitalului, spital ce aparține de ASSMB, aflat sub autoritatea Primăriei Municipiului București. 

Spitalul Foișor a fost informat încă de dimineață despre iminența transformării spitalului. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au fost la spital încă de la orele 11:00.

La orele 19:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar.

Întârzierea nepermisă a pus o parte din pacienții spitalului într-o situație regretabilă. Modul cum a decurs evacuarea este regretabil și ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate.

În Spitalul de Ortopedie Foișor erau internați un număr de 105 pacienți. 13 dintre aceștia au fost transferați cu ambulanțe SMURD și SABIF: 1 la Elias, 4 la Floreasca, 5 la Universitar, 1 la Bagdasar, 1 la SJU Buzau, 1 cu ambulanța la domiciliu în Galați. Dintre ceilalți 92 pacienți, 25 erau programați pentru intervenții chirurgicale, iar 67 erau pacienți deja operați, care urmau să fie externați la domiciliu. 

Toți pacienții au fost externați de către medicii curanți, ținând cont de starea lor de sănătate și de indicațiile de tratament. Conform informațiilor disponibile la nivelul Ministerului Sănătății, pentru toți cei care au solicitat acest lucru a fost chemată o ambulanță.

Ministerul Sănătății va urmări alături de Departamentul pentru Situații de Urgență situația tuturor pacienților transferați din Spitalul Foișor.

Ministerul Sănătății va depune eforturi alături de Departamentul pentru Situații de Urgență pentru operaționalizarea de urgență a îngrijirii pacienților COVID-19 în spitalul Foișor.

Ministerul Sănătății va solicita o analiză amănunțită a cauzelor pentru situația creată și pentru modul în care s-a desfășurat intervenția”, au anunțat reprezentanții instituției.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel