Metoda simplă de a scăpa de durerea de urechi din timpul zborului. Ana Maria Apostol: Apare senzația de ureche înfundată și chiar poate să apară vertij, amețim

metoda simpla. FOTO: Freepik @atstockproductions
Cum poți scăpa de durerile de urechi din timpul zborului cu avionul. Ce trebuie să facă părinții înainte de a pleca în vacanță cu cei mici.

Urechea este o structură complexă formată din urechea externă (pavilionul), urechea medie (cavitatea timpanică, formată din cele trei oscioare: ciocănaș, nicovală și scărița, precum și trompa lui Eustachio) și urechea internă. 

Pentru a auzi bine, este important să existe un echilibru între presiunea atmosferică din exteriorul urechii și din cavitatea timpanică.

”Aerul acesta, din cavitatea timpanică, intră prin nas, se duce printr-un canal situat lateral - trompa lui Eustachio, și ajunge aeryl în urechea medie și astfel  auzim cum trebuie”, a declarat dr. Ana Maria Apostol, medic ORL, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.

Potrivit specialistului, una dintre cele mai ușoare metode de echilibrare a presiunii aerului din cele două zone se poate realiza cu ajutorul unei manevre, manevra Valsalva, care presupune să ne ținem de nas și să înghițim în sec de câteva ori.

”De obicei orificiul situat între nas și trompa lui Eustachio este destul de închis. Când înghițim, prin manevra Valsalva, se deschide orificiul și intră aerul prin trompa lui Eustachio și simți că auzi mai bine și atunci s-a egalizat presiunea aerului din cavitatea timpanică cu cea de afară”, a mai spus medicul ORL.

Ce este manevra Valsalva și cum se realizează

Manevra Valsalva este un mod special de respirație care crește presiunea în piept.

Aceasta provoacă diverse efecte în organism, inclusiv modificări ale ritmului cardiac și ale tensiunii arteriale.

Pentru a face manevra Valsalva aveți de făcut pașii următori:

- inspirați adânc și apoi țineți-vă respirația

- imaginați-vă că mușchii pieptului și ai stomacului sunt foarte încordați și se apleacă ca și cum v-ați strădui să inițiați o mișcare intestinală

- mențineți această poziție pentru o perioadă scurtă de timp, de obicei aproximativ 10 secunde.

- expirați forțat pentru a elibera rapid respirația

- reluați respirația normală, arată Medical News Today.

O metodă alternativă presupune să vă culcați și să suflați într-o seringă goală timp de 15 secunde.

Afecțiunile urechii și zborul cu avionul

În ceea ce privește zborul cu avionul, despre care se știe că poate provoca disconfort la nivelul urechii, medicul ORL afirmă că acest lucru are la bază, de fapt, înfundarea nasului, 

”În timpul zborului cu avionul ni se înfundă nasul, fără să conștientizăm treaba asta. De ce? Pentru că avem aer condiționat în avion, destul de agresiv asupra mucoasei respiratorii și se inflamează cornete nazale și se înfundă nasul și avem și un aer uscat și închis, care inflamează cornetele nazale și înfundă nasul, și nu se mai egalizează presiunea cum trebui”, a mai spus medicul.

De asemenea, acesta a mai precizat ca în cazul în care vă confruntați cu astfel de probleme să utilizați, înainte de aterizare, sprayuri decongestionante, care pot ajuta la obținerea unui echilibru al presiunii atmosferice din mediu și cavitatea timpanică.

”Să se suie în avion cu un spray decongestionant, vasoconstrictor și să își dea cam cu un sfert de oră înainte de aterizare, să desfunde nasul, și eventual și un spray de apă de mare să sufle bine secrețiile din nas.

După ce am desfundat foarte bine vom face manevrele Valsalva și înghițim în sec. Și atunci, într-adevăr, urechea nu va mai suferi. 

Când nu mai egalizăm bine presiunile, doare foarte tare pentru că se creează o presiune mare pe timpan și acesta se congestionează, uneori poate să se și spargă, se ajunge la perforația de timpan, apare senzația de ureche înfundată și chiar poate să apară vertij, amețim, se învârte avionul cu noi, pentru că presiunea se duce și spre urechea internă”, a mai spus medicul.

Vezi și: Alimentele care te protejează de razele soarelui. Ruxandra Pleșea: Tot ce ne place și se vinde ieftin este dăunător

Copiii și zborul cu avionul

Dacă în cazul adulților sau a copiilor ceva mai mari se pot aplica diferite metode de echilibrare, precum manevra Valsalva sau mestecatul de gumă ori căscatul forțat, în cazul celor mici situația este ceva mai dificilă, dar nu imposibil de gestionat.

Astfel, medicul susține că înainte de a pleca în vacanță cu avionul este bine să ajungeți cu cei mici la medicul de familie pentru un consult complex din punct de vedere ORL.

”Prezența polipilor, la copii, care este o structură situată în spatele nasului și pe care nu ai cum să o decongestionezi așa de ușor cum decongestionăm cornetele nazale, ei stau acolo, între nas și trompa lui Eustachio și atunci nu se face egalizarea cum trebuie.

Într-adevăr, este mai greu pentru copiii mici, de aceea este foarte important ca părintele, înainte de a se sui în avion cu copilul, să vină la doctorul ORL-ist, să examineze clar nasul copilului, să vadă că nu are secreții, că nu este răcit, că nu are o rinită alergică și polipii să nu fie mari”, a mai spus medicul, subliniind că ”dacă nu avem aceste condiții, atunci putem să zburăm liniștiți cu avionul și 10 ore, că vom fi foarte bine la aterizare, mai ales”.

Vezi și: Sindromul hemolitic uremic, afecțiune cu potențial mortal. Durerile abdominale, crampele sau balonarea, principalele simptome. Poate duce la insuficiență renală sau AVC

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel