Medicul Emilian Imbri, despre COVID-19: Nu ştiu dacă o să scape careva neîmbolnăvit

Dr Emilian Ioan Imbri Foto: ASSMB
Medicul Emilian Imbri, managerul Institutului Victor Babeș din București se declară îngrijorat de numărul mare al cazurilor de COVID-19. Prognosticul lui nu este unul optimist.

Managerul Institutului Victor Babeș din București, medicul Emilian Imbri, se declară îngrijorat de numărul mare de noi cazuri de COVID-19 care apar zilnic. El crede că situația va deveni și mai gravă.
„Eu mă aştept să mai crească cifrele cam după două-trei săptămâni de la începerea şcolii, şi este normal să crească. Dar nu am chiar aşa mari temeri că se va ajunge la 2.000 de cazuri pe zi cum văd specialiştii”, a estimat dr. Emilian Imbri, potrivit b1.ro.
El crede că cea mai mare prolemă este aceea că nu se cunosc prea multe despre acest virus și complicațiile pe care le dă. De asemenea, el crede că o imunizare în masă ar putea să ajute, dar cede că toți ne vom infecta până la urmă.
„Pentru că acest virus produce ceea ce niciun alt virus nu e capabil, în corpul uman. Este ceva îngrozitor de răutăcios acest virus. Şi cred că va mai dura până vom avea vaccin. Ca atare, o vaccinare cu o imunizare în masă ar putea să ajute în timp. Cam trei-patru ani de aici înainte mai avem să fim atenţi faţă de acest virus. Nu ştiu dacă o să scape careva neîmbolnăvit. Nu trebuie să ne sperie boala, ci faptul că nu ştim câţi vor rezista complicaţiilor pe care acest virus le determină în organism. Şi pe care încă nu le ştie nimeni întru totul. Până acum sunt doar câteva lucruri ştiute şi care sunt cam de speriat, ca să zic aşa”, a afirmat dr. Emilian Imbri.
El cred că ar fi nevoie ca cel puțin jumătate din populație să treacă prin boală, pentru a putea vorbi de o imunizare în masă. Deocamdată, însă, suntem la un procent de 5%. 
„În toate ţările numărul infectărilor creşte. Eu cred că în momentul de faţă suntem încă avantajaţi de măsurile pe care le-am luat în martie şi am reuşit atunci să temperăm transmiterea. Ar fi bine să putem să ţinem acest fenomen în frâu, să nu lăsăm să crească numărul zilnic al infectărilor. Pentru că de oprit este imposibil”, a precizat expertul.

Managerul Institutului "Victor Babeș" din București se declară îngrijorat că „țopăim de pe un platou pe altul, dar sărim tot mai sus”, menționând că lucrurile se vor bloca când vom sări pe platoul de 2.000 de cazuri. „Lucrurile se blochează când sari pe platoul de 2.000 de cazuri. Ai o capacitate și e stabilită, mai ales în ATI. În rest, mai putem construi 5 spitale, mai echipăm, mai punem să supravegheze bolnavii ba chirurgi, ba ginecologi, ne-om descurca un pic ca număr de paturi și de oameni care să sprijine sistemul. Partea proastă este că lucrurile sunt în creștere și nu e doar România în această situație, ci și țările din jur”, a afirmat acesta.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel