"Lucrez ca avocat, dar eram mai bine...
Medicii din CFSM spun că nu ar trebui să fie obligați să plătească unor terți sume importante de bani pentru asigurările de malpraxis.
„În fiecare an, începând din 2002, orice medic român a plătit unor terți, obligat de statul român, pentru asigurări, mai întâi între 125 și 150 de euro (în perioada 2002 - 2003), iar apoi aproximativ 25 - 50 euro (în perioada 2014 - 2017)", a afirmat președintele Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România, dr. Victor Eșanu, la dezbaterea „Medicina încotro?", la care au participat parlamentari din Comisiile de sănătate.
El a arătat că, în România, sunt aproximativ 70.000 de medici, inclusiv stomatologi, astfel încât, anual, pentru asigurări, „niște terți" au primit, pe gratis, numai de la medici, aproape 10 milioane de euro în perioada 2002 - 2013 și, ulterior, 5 milioane de euro.
Dr. Eșanu a precizat că în alte state din Uniunea Europeană există modalități obligatorii și facultative de asigurare și de plată pentru polițe de asigurare de răspundere civilă pentru medici, menționând că, dacă asigurarea este obligatorie, atunci ea este plătită din fonduri publice.
„Unele țări obligă instituțiile medicale să se asigure, fie ele spitale publice sau private ori instituții deținute de medici (cabinete medicale). În Europa nu există obligativitatea ca medicii salariați să se asigure. Se asigură instituția", a declarat dr. Victor Eșanu, adăugând că, „pe lângă solidaritatea în plata asigurărilor de sănătate, există și solidaritatea în fața malpraxisului".
Medicul a opinat că în România „textul de lege ar avea nevoie de o nouă lectură". „De ce fiecare medic e obligat să plătească unor terți pentru a profesa?", a mai spus el, conform Agerpres.
„Adică avem rugămintea să scoateți din lege obligația doctorului de a se asigura pentru a profesa", a completat dr. Dan Perețianu.
Senatorul PSD Renică Diaconescu a afirmat că există deja un proiect de lege care reglementează această chestiune. „Avem deja un proiect. M-am dus de trei ori cu el. Cu cât îl amânăm mai mult cu atât producem un dezastru și majoritatea plecărilor din țară ale medicilor este tocmai că nu se simt în siguranță. Un avocat te pândește și orice pacient poate să te dea în judecată chiar dacă într-un an - doi câștigi procesul", a spus senatorul.
„Mai devreme sau mai târziu va trebui să rezolvăm această problemă a instituției. Indiferent că este Franța, Polonia sau Ungaria, plata asigurării de malpraxis intră în procesul de negociere a condițiilor de angajare. Dacă are nevoie de tine atunci îți oferă un pachet mai mult sau mai puțin generos, în funcție de necesitățile instituțiilor respective. (...) Trebuie să ajungem într-o primă etapă la finanțarea pe rezultate", a precizat senatorul UDMR Laszlo Attila, președintele Comisiei pentru sănătate.
Bogdan Hossu, președinte Cartel Alfa, la care este afiliată CFSM, a arătat că instituția medicală trebuie să răspundă, deoarece medicul angajat nu a operat pe proprietatea sa.
„Acum este ca și cum medicul dintr-o instituție este pe propria lui proprietate și este răspunzător direct având un contract de proprietate, ceea ce este incorect. El este un angajat al unei instituții care are responsabilități legate de acest lucru. Legat de problema respectivă există soluții în legislația națională din alte domenii cum este în justiție sau la poliție, care prevăd că pentru o persoană angajată în aceste instituții, cât timp este în funcție, în spital, un pacient, nu poate să îl dea în judecată ca persoană fizică, poate să dea în judecată instituția. (...) Nu văd de ce în domeniul medical, pentru că discutăm de instituții publice, nu discutăm de un medic care și-a desfășurat un mic business medical legat de acest lucru, ci discutăm de un serviciu general care se face conform prevederilor constituționale pentru cetățeni. Adică în malpraxis, din punctul acesta de vedere, trebuie definit mai bine, dar trebuie înțeles că medicul care a operat nu a operat el la societatea lui, a operat el într-o instituție, deci instituția răspunde", a explicat Hossu, adăugând că instituția, dacă va considera că medicul a greșit, poate să se întoarcă să recupereze banii de la medic.
Dezbaterea „Medicina încotro?", organizată de Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România și la care au participat mai mulți parlamentari, a abordat și alte teme, printre care migrarea medicilor în Uniunea Europeană, serviciile farmaceutice, drepturile medicilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
"Lucrez ca avocat, dar eram mai bine...
„Prea tânăr pentru demență”?...
Nu mai da banii pe suplimente!...
Crezi că salvezi planeta cumpărând...
Aproape 17% din terenurile cultivate...
Un singur aliment care îți reglează...
Te simți epuizată, te îngrași fără...
Cum își creează creierul noi...