Medicamentele pentru răceală și gripă, cele mai vândute

Complicațiile gripei
Medicamentele fără prescripție au înregistrat o creștere cu peste 14% în 2018. Produsele pentru răceală și gripă au ocupat primul loc în topul vânzărilor.

Cele mai căutate produse în farmacie în cursul anului 2018 au fost cele din categoria răceală, gripă și alergii, cu vânzări de 791,5 milioane de lei și o cotă de piață de 22,3%, urmate de cele din categoria Lifestyle OTC, cu vânzări de 764,2 milioane de lei și cotă de piață de 21,5%, categoria de produse cu indicație în afecțiunile gastrointestinale, care a înregistrat vânzări de 690,5 milioane de lei și cotă de piață de 19,4%.

La diferențe mai mari, urmează categoriile de analgezice, cu 479,1 milioane de lei și cotă de piață de 13,5%, respectiv categoria de vitamine, minerale și suplimente, cu 437 milioane de lei și 12,3% cotă de piață.

Categoria de produse dermatologice ocupă ultima poziție în clasamentul pe anul 2018, cu vânzări totale de 273,6 milioane de lei și o cotă de piață de 7,7%, potrivt cifrelor furnizate de RASCI (Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale).

Medicamentele fără prescripție, creștere cu peste 14%

Categoria medicamentelor fără prescripție medicală, suplimentele alimentare și dispozitivele medicale pentru îngrijire personală, a înregistrat o creștere de 14,4% în 2018 comparativ cu anul anterior, un procent ușor redus față de anul 2017, când creșterea înregistrată era de 18,8%. Valoarea totală a acestui segment de piață în 2018 a fost de 3,552 miliarde de lei, în creștere de la 3,104 miliarde de lei, la nivelul anului 2017, arată într-un document RASCI. „Segmentul de piață reprezentat de RASCI se află într-un stadiu de creștere, cu un ritm constant si sustenabil, pe care îl putem cataloga ca fiind apanajul unei creșteri economice generalizate, dar și al interesului din ce în ce mai mare al populației pentru sănătate și  îngrijire personală. Acest segment poate fi o opțiune eficientă de îngrijire a sănătății, în condițiile unei informări corecte și a unei responsabilizări prealabile, oferind beneficii atât la nivelul consumatorilor și pacienților, cât și la cel al profesioniștilor din domeniul sănătății și chiar al sistemului național de sănătate”, declară Diana Mereu, Director Executiv RASCI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

academia de sanatate
  LIVE
Importanța testelor genetice. Conf. univ. dr. Viorica Rădoi, la Academia de Sănătate
AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel