Radiografiile și radiațiile din...
Medicamente și produse farmceutice contrafăcte în valoare de 4,03 miliarde de euro se comercializează în lume, potrivit estimării făcute într-un nou raport, publicat astăzi de Oficiul European pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Din datele privind confiscările vamale analizate în studiu, în perioada 2014-2016, reiese că antibioticele contrafăcute, suplimentele farmaceutice și calmantele au fost cele mai frecvente.
Autoritățile vamale au confiscat însă și alte medicamente, de exemplu, medicamente pentru cancer, medicamente antidiabetice, anestezice locale, medicamente pentru malarie, medicamente pentru tratamentul HIV și medicamente pentru boli de inimă.
Potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, una dintre sursele consultate pentru acest studiu, în Africa subsahariană, medicamentele neconforme și contrafăcute pentru malarie pot duce la 116 000 de decese în fiecare an.
Comerțul cu produse contrafăcute este facilitat de creșterea livrărilor în pachete mici, prin colete poștale sau trimiteri în plic, pe care lucrătorii vamali le detectează mai greu.
În perioada 2014-2016, 96 % din confiscările vamale de produse farmaceutice contrafăcute au fost livrate prin poștă sau prin curier rapid.
Directorul executiv al EUIPO, Christian Archambeau, a afirmat: „Produsele farmaceutice contrafăcute pot fi o amenințare directă pentru sănătate și viață, iar intrarea lor în UE, deseori prin pachete mici și vânzări pe internet, reprezintă o dificultate de a aplica legea pentru autorități. Pentru a rezolva această problemă, actuala coordonare la nivel național și la nivelul UE trebuie consolidată în continuare și sprijinită prin acțiuni la nivel mondial”.
La nivel global, India, Hong Kong și China sunt cei mai mari producători de produse farmaceutice contrafăcute, iar Singapore și Hong Kong par să fie cele mai importante puncte de tranzit.
Companiile și întreprinderile cele mai afectate de contrafacere și piratare au sediul în primul rând în țări din OECD cum sunt Statele Unite, Regatul Unit, Franța, Austria, Germania și Elveția.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Radiografiile și radiațiile din...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Prediabetul este un semnal de...
Palpitațiile inimii, adesea...