MEC, măsuri epidemie gripă. E obligatoriu pentru toate școlile

Infecțiile respiratorii
MEC a transmis inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București o notă cu măsurile obligatorii pe care unitățile de învățământ trebuie să le aplice pentru prevenirea îmbolnăvirilor în colectivitățile de preșcolari și elevi.

Conform informării Ministerului Educației și Cercetării (MEC), unitățile de învățământ trebuie să se asigure de următoarele:

1. Realizarea zilnică a triajului elevilor de către personalul medical din unitățile de învățământ la începutul fiecărui schimb.

2. În cazul apariției de minimum trei cazuri de gripă confirmate într-o clasă de elevi/grupă de copii, cursurile clasei/grupei respective se vor suspenda. Focarul va fi raportat și Direcției Județene de Sănătate Publică/Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București.

3. În cazul absenței timp de trei zile, consecutiv, a peste 20% dintre elevii unei unități de învățământ din cauza gripei confirmate, cursurile unității de învățământ se vor suspenda.

4. Realizarea dezinfecției unității de învățământ.

5. Pentru clasele/grupele unde vor fi suspendate cursurile, obligatoriu se va realiza dezinfecția spațiilor de învățământ.

6. Pentru toți copiii și elevii se vor asigura toate condițiile pentru respectarea normelor de igienă, mai ales în timpul pauzei de masă. Se vor asigura obligatoriu apă și săpun în unitățile de învățământ, iar cadrele didactice se vor asigura de respectarea măsurilor de igienă personală și colectivă:

Spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte și după masă, după folosirea toaletei, la venirea acasă etc.)

Spălarea sub jet puternic de apă a fructelor și legumelor

Consumul de apă doar din surse sigure/autorizate

7. Amânarea, pe cât posibil, a manifestărilor sportive, culturale etc., pentru a preveni aglomerarea și pentru limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii.

8. Revenirea în colectivitate a copiilor se va realiza obligatoriu cu adeverință medicală.

Totodată, Ministerul Educației și Cercetării recomandă o colaborare strânsă între cadrele didactice și părinți în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și adoptării măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate. Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor colabora îndeaproape cu personalul din cadrul Direcțiilor Județene de Sănătate Publică/direcției de profil a Municipiului București, în vederea limitării îmbolnăvirilor în rândul colectivității școlare.

De asemenea, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București au obligația de a informa zilnic Ministerul Educației și Cercetării până la ora 10.00 și între orele 14.00-16.00, cu privire la toate situațiile de îmbolnăviri apărute și la numărul unităților de învățământ care își suspendă cursurile integral/parțial din această cauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel