„…O bifez astăzi, în calendarul celor mai intense emoții ale mele, din ultima vreme.

Am ales să nu vorbesc despre boala mea, atâta timp cât ea era în plină desfășurare. Odată pentru că, observand, în timp, influența pozitivă pe care o am asupra celor din jur, n-am vrut ca “întâmplarea” mea să-i “destabilizeze” emoțional pe cei ce am văzut că-și trag “din mine” energiile pentru a merge mai departe. Apoi…deși știam că un astfel de “jurnal de front” mi-ar fi adus un oarecare “rating”, am detestat întotdeauna obținerea “simpatiei” celor din jur prin astfel de șiretlicuri ieftine. În fine, pentru că sunt lucruri în viață despre care îți propui să vorbești numai după ce simți că le-ai lăsat în urma ta.

…În urma mea, sper, a rămas un virus care m-a atacat mișelește, îngenunchind toată prudența care m-a caracterizat, în tot acest an. Nu mă întrebați cum l-am luat. De unde. De la cine. Sunt unul din cei mai corecți purtători de mască, “spălători” de mâini și “păstrători” de distanțare fizică, în plus, sunt un om sănătos, care se hrănește corect, doarme bine, face sport și are o atitudine pozitivă. Și totuși…fix de Ziua femeii, când Evele lumii primeau flori, parfumuri și declarații de iubire, mie mi-a pătruns în viață …Covid-ul. Mai întâi cu o durere atroce de coloană, însoțită de o febră moderată și o discretă tuse de genul celor pe care le dobândești, de regulă, atunci când ieși dezbracat, în frig. Ieșisem și eu, cu câteva zile în urmă, de aceea gandirii mele pozitive nu i-a fost greu să-i aplice stării mele un diagnostic nevinovat : bronșită.

Ce simte un om, atunci când este diagnosticat cu COVID?

Cele câteva remedii însă, care , în alte cazuri, dădeau rezultate imediate, s-au dovedit a fi de data aceasta precum frecția aceea, la picior de lemn… Și atunci a intrat în scenă “Scenariul 2”. …Testul COVID – cel rapid, luat de la Farmacia Catena din cartier. “Două liniuțe” -le afișate după cele mai lungi “10 minute” din ultimul deceniu, mi-au prăbușit cerul pe cap…

…M-am tot gândit de nenumărate ori, în aceste vremuri sufocate de teroarea unei pandemii crâncene, ce simte un om, atunci când este diagnosticat cu COVID?…Ce am simtit eu?!? Primul gând a zburat către parinții mei. Întreg anul mi l-am petrecut iubindu-i prudent, de la distanță, respirându-le aerul apropierii prin măști (uneori două suprapuse), refuzându-mi constant îmbrățișările de care mi se făcuse atât de dor…Și iată…ceasul rău! Cu două zile înainte de apariția simptomelor, fusese ziua mamei și – deși sub adăpostul măștii – petrecusem o oră întreagă, la povești…

Mi-am blestemat, de mii de ori, de atunci, inițiativa de a-i vizita, am urât fiecare foșnet al hârtiei colorate în care-mi împachetasem darurile pentru mama, calculam până la epuizare, în minte, distanța la care mă așezasem, față de mama, in sufrageria părinților, scanam cu infrigurare, de pe internet, toate informațiile legate de “riscurile infectării”, formele bolii la vârstnici, “perioada de incubație” și alte elemente, care ba îmi sporeau neliniștea, ba îmi mai dădeau o rază de speranță… In paralel, îi “inventariam” și pe toți ceilalți cu care, chiar și cu mască, interacționasem. Le-am dat , telefonic, cu jumătate de gură, verdictul… Mă simțeam vinovată pentru orice suflet care ar fi putut avea de suferit, din cauza mea. Din cauza mea?!?…Ce sentiment chinuitor ți-l dă gandul că i-ai putea face rău cuiva, fără să-ți fi dorit nicio secundă acest lucru…

… Am chemat apoi Ambulanța. Starea nu-mi era mai rea, dar aveam nevoie de confirmarea oficială a bolii. Testul PCR a plecat de la mine la prânz, cu Ambulanța și s-a întors pe-nserat, sub forma unui mail, purtând un conținut devastator…POZITIV. ….La televizor, continuau protestele celor ce nu dau doi bani pe pandemie, acuzele fără hotare la adresa guvernanților, a medicilor, a spitalelor… Eu aveam COVID și nimeni din lumea asta nu-mi putea spune dacă peste câteva zile voi fi bine sau voi respira oxigen, la aparate…”., mărturisește prezentatoarea.

Jurnalista îi mulțumește medicului Streinu-Cercel

"(...)….Sunt , așadar, în a 15-a zi. Altfel spus, am ieșit din belea. Teafără. Mai bogată cu o experiență de viață.  Recapitulez cele două săptămâni încolonate în urma mea : “Matei Balș” – cu organizarea sa în maniera “ceasului elvețian” ; cu lumea albă a “cosmonauților” înveșmântați în incomodele costume de protecție, baletând prin pavilioanele mustind a pericole ; cu echipa de profesioniști a profesorului Streinu-Cercel, alternând vorbele bune, dătătoare de speranță, cu indicațiile precise, menite să izgonească din trupuri dușmanul letal; cu neliniștea căreia i-am fost vehicol, în fiecare zi, neștiind ce-mi poate aduce următoarea; cu revolta față de aberațiile răspândite prin talk-show-urile de seară de catre inși cărora ÎNCĂ pandemia nu le-a atins oamenii dragi; cu recunoștința pentru forma rezonabilă ce mi-a fost “rezervată” de către Providență și pentru medicii de excepție, pe măna cărora aceeași Providență m-a dat;  cu emoțiile încă active, legate de oamenii dragi, spre care virusul a pornit-o, decolat din trupul meu ; cu dorința de a fi unul dintre cei ce vor trezi în voi, cititorii și prietenii mei, atât speranța vindecării, cât și respectul pe care-l datorăm celor dedicați nouă, și care își văd înainte de nobila misiune pe care o au pe Pământ. 

P.S. N-or să vă supere, sunt sigură, mulțumirile pe care le voi adresa în final doamnelor dr. Anca Streinu-Cercel, dr. Carmen Calotă, tuturor medicilor de la Matei Balș, unei echipe fantastice de asistenți și, firește, eminentului Profesor Adrian Streinu-Cercel.", a precizat jurnalista Marina Almășan. 

Mai multe despre confesiunile vedetei puteți citi AICI. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.