Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Margareta Pâslaru, artista care a revoluţionat muzica uşoară românească, a împlinit pe 9 Iulie, 79 de ani și 64 de ani de carieră.
Cântăreaţă de muzică uşoară şi populară, compozitoare şi textieră, actriţă de teatru şi film, Margareta Pâslaru s-a născut la 9 iulie 1943, în Bucureşti. A debutat în muzică în 1958, vocea ei amplă şi timbrul grav fiind remarcate rapid de compozitorul George Grigoriu.
Întrebată de Spectacola dacă a ținut vreodată dietă și cum a reușit să se mențineți în formă, Margareta Pâslaru a declarat că "Cea mai eficientă „dietă” este cea de a cânta dansând, consumă energia în turnee, două spectacole zilnic cu câte 5-6 melodii, și 3 spectacole sâmbăta și duminica (un comentator admira la TV faptul că cineva a cântat și dansat 4 minute).
Prin numeroase și minunate solicitări, în teatru și film, repetiții, înregistrări, filmări TV, mi-am format un ritm propriu. Desigur, ritmul prezent s-a schimbat, include adaptarea la noi tehnologii prin care prezint aspectul creator și experiența. Am înlocuit deplasările obositoare cu studioul de înregistrări".
Mai mult, întrebată dacă ar fi să se întoarcă în timp, ce sfat și-ar da în ceea ce privește îngrijirea pielii, dietă, sănătate, Margareta Pâslaru a spus că: "Parafrazând, nu noaptea, ci solitudinea este un sfetnic bun. Ieșirea din tipare este esențială".
Spectacola: „Timpul nu moare, e liber să zboare”- sunt versurile melodiei „Timpul nu moare”. Ne este prieten timpul sau dușman?
Margareta Pâslaru: Relația cu Timpul meu a fost și este o seducție riscantă (n.r. zâmbește).
Spectacola: Împliniți 79 de ani si continuați să rămâneți un etalon al feminității și al eleganței. Care este ritualul de frumusețe cu care vă mențineți în formă?
Margareta Pâslaru: Gândirea sănătoasă rămâne un exercițiu permanent, zilnic învăț câte ceva.
"Este ușor să ai succes cu melodii cunoscute, difuzate ani și ani. Dar „O primă audiție, poate fi prima și ultima'', spunea regretatul dirijor Sile Dinicu, la Festivalul Mamaia. Decenii succesive am acceptat acel risc, înregistrând sute de lucrări pe care mi le-au încredințat cei 65 de compozitori valoroși. În absența lor, am continuat să compun, astfel, începând cu 2006, am lansat aproape anual, albume de autor.
Ceea ce figurează pe listă din 2014 este un show coregrafic, având ca fundal sonor propriile compoziții cu tematică variată atât din punct de vedere orchestral cât și vizual, susținută de lumina sugestivă. De ce coregrafic? Tinerii dansatori merită atenția noastră, după cei doi ani de „pauză” impusă", a mai spus Margareta Pâslaru.
Spectacola: Care este cadoul, material sau nu, pe care vi-l doriți în acest an?
"Darul divinității, darul de a compune. Fiorul transmis de muzică, răspândește bucurie, dragoste, tristețe, revoltă, umor, duioșie, chiar invită la dans. Am interpretat piese în ritmuri precum rumba lentă, vals, foxtrot, tango, cha-cha, mambo, sirtaki, până la twist, slow-rock, reggae, shake, blues. De câte ori ideile sosesc :), le împărtășesc colaboratorilor Jolt și Andrei Kerestely în studioul cărora înregistrez în beneficiul unor cauze meritorii", a mai declarat Margareta Pâslaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...