Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
„Am identificat cazuri de COVID-19 în timpul unor teste de rutină la bordul Europa și Europa 2. Persoanele afectate se simt bine și sunt asimptomatice sau au numai simptome ușoare”, a confirmat, pentru dpa și Agerpres, compania Hapag-Lloyd Cruises, cu sediul la Hamburg.
Cei testați pozitiv și cei cu care au intrat în contact au fost izolați imediat de ceilalți aflați la bord, a menționat compania.
„Planul este ca cei depistați pozitivi să fie debarcați la Dubai și să intre în carantină acolo, unde îngrijirea le va fi asigurată de un provider medical”, a adăugat sursa citată.
Până marți după-amiază, ambele nave de croazieră ajunseseră în Marea Arabiei, de unde urmau să ajungă în Dubai.
Toți membrii echipajelor și pasagerii aflați la bordul navelor sunt vaccinați cu schemă completă. Atât membrii echipajelor, cât și pasagerii sunt testați cu regularitate.
Europa 2, cu 280 de pasageri și 380 de membri ai echipajului, ar fi trebuit inițial să se deplaseze între Dubai și Mauritius în perioada Crăciunului și a Revelionului.
Acum croaziera urmează să se încheie cu câteva zile mai devreme decât era prevăzut, pe 30 sau 31 decembrie.
Europa, cu 240 de pasageri și 280 de membri ai echipajului, urma să călătorească în Mauritius și Maldive în perioada sărbătorilor. După oprirea din Dubai, ea își va continua drumul spre Maldive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...