legionella, bacteria mortală pe care o poți lua în timpul unui duș, la hotel. La ce să fii ATENT când ajungi la cazare

legionella - Foto: Pexels
Atenție unde vă petreceți concediul. Bacteria ucigașă care poate fi luată în timpul unui duș, în camera de hotel sau din alte locuri publice.

Începe sezonul vacanțelor și cei mai mulți dintre noi ne-am făcut planuri de călătorie. Ei bine, în planul pentru cazare, trebuie să mai ai în vedere câteva detalii importante, care te vor menține sănătos și te vor feri de bacterii și virusuri.

Medicii atrag atenția că turiștii ar putea fi expuși riscului unei infecții bacteriene grave care poate duce la pneumonie și care pune viața în pericol.

Avertismentul vine după ce s-a descoperit că o femeie de 70 de ani din Marea Britanie a murit, după ce a contractat infecția legionella sau boala legionarilor în timp ce se afla în vacanță în Republica Dominicană.

Femeia s-a îmbolnăvit la scurt timp după ce a făcut duș în camera de hotel și a ajuns la spital cu simptome violente de vărsături și diaree, apoi a făcut pneumonie, iar medicii nu au reușit să o salveze. Cauza deceseului a fost legată de bacteria legionella.

Astfel, potrivit Daily Mail, în urma cercetărilor, oamenii de știință au descoperit că până la două treimi dintre hotelurile din destinații precum Grecia, Insulele Canare și Maroc riscă să răspândească infecția care se ascunde în apa stagnantă.

Unde stă bacteria legionella

 

Bacteriile legionella prosperă în clădirile mari cum ar fi hotelurile și blocurile de birouri, acolo unde nivelul de umiditate este crescut, în special în zonele cu climă caldă, unde căldura le ajută să se reproducă.

Piscinele și unitățile de aer condiționat ruginite și murdare sunt locuri comune de contaminare, deoarece pot acumula apă caldă, stagnantă, care se dispersează sub formă de picături în aer, care sunt apoi inhalate.

Bacteriile pot sta și în dușuri și robinete care nu au fost folosite de câteva zile.

Mai mult, pandemia de COVID-19 a favorizat apariția acestei bacterii, pentru că unele stațiuni s-ar putea să fi deschis doar recent anumite camere de hotel în care s-a dezvoltat bacteria.

Cum să te ferești de bacteria legionella

 

"Porniți dușul de la hotel sau de la apartament imediat ce ajungeți acolo, în cazul în care nu a fost folosit de câteva zile", spune microbiologul Dr. Tom Makin, consilier independent al hotelurilor și stațiunilor în ceea ce privește controlul legionellei. 

Expertul în microbiologie îi avertizează pe turiști să ia măsuri vitale pentru a se proteja împotriva riscului de infecție.

Specialiștii spun că în cazul în care ajungem într-o cameră de hotel unde apa nu a mai fost folosită de câteva zile, este bine să deschidem robinetele și să le lăsăm să curgă 5-10 minute.

Apoi, cu gura și nasul acoperite, eventual ținându-ne respirația, mergem și închidem robinetele. Ieșim imediat și așteptăm cel puțin 30 de minute înainte de a folosi baia. Dacă baia are fereastră aceasta trebuie deschisă, iar dacă are ventilator, acesta trebuie pornit.

Ghidurile de sănătate și siguranță spun că sursele de apă caldă trebuie menținute la minimum 50 grade Celsius, pentru că aceste bacterii nu pot supraviuețui la o astfel de temperatură.

De asemenea, apa rece ar trebui să fie sub 20 grade Celsius pentru a opri reproducerea bacteriilor.

Nu în ultimul rând, specialiștii recomandă ca hotelurile, centrele de agrement și clădirile mari să trateze în mod regulat apa cu substanțe chimice pentru a distruge coloniile de legionella.

75% dintre hotelurile din Grecia sunt contaminate

 

Studiile recente arată că mulți proprietari nu fac acest lucru, punând viața în pericol clienților.

Într-un raport publicat în revista Travel Medicine And Infectious Diseases, oamenii de știință care au testat 204 hoteluri din Insulele Canare - vizitate de 600.000 de britanici pe an - au descoperit că 12% dintre acestea aveau bacterii de legionella în instalații sanitare, aer condiționat sau în piscine.

Un studiu similar realizat în Grecia a arătat că, din 51 de hoteluri, 75% au prezentat contaminare în alimentarea cu apă. Iar în septembrie 2021, testele efectuate pe eșantioane de apă de la 118 hoteluri din Maroc au arătat că mai mult de jumătate dintre acestea aveau niveluri de legionella suficiente pentru a provoca boli.

Aproximativ jumătate dintre cei 300-400 de britanici care sunt infectați cu legionella în fiecare an o iau în străinătate. Odată ce infecția este diagnosticată, medicii se referă la această afecțiune sub numele de boala legionarilor.

Riscul de moarte, extrem de mare

 

În timp ce rata medie de deces este de aproximativ unu la zece, la cei cu un sistem imunitar slăbit, cum ar fi pacienții cu artrită reumatoidă sau insuficiență renală, aceasta poate ajunge până la 30%.

Focare apar și în Marea Britanie. Cei care sosesc acasă după vacanță ar trebui să repete rutina dușului, spune Dr. Makin, în cazul în care bacteriile s-au acumulat în capul de duș. 'Fă-ți propriul duș când ajungi acasă, dacă casa a fost goală și nimeni nu a folosit-o', adaugă el. 'Același lucru este valabil și pentru furtunurile de grădină'.

O investigație din 2017 a constatat că aproape o treime din probele de apă prelevate de la capetele de duș și de la țevile de baie din 100 de proprietăți casnice din sudul Angliei prezentau urme de legionella, mai scrie Daily Mail.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel