Cercetătorii au realizat o...
Camera Deputaților, for decizional, a adoptat astăzi o lege care modifică statutul spitalelor de psihiatrie și introduce, printre altele, noi măsuri de siguranță.
În principal, adoptarea actului normativ va însemna un plus de siguranță atât pentru salariații acestor instituții cât și pentru pacienți; adaptarea structurii instituțiilor la necesitățile actuale; normativul de personal este revizuit; finanțarea corectă a acestor instituții; plata salariaților din aceste instituții corespunzătoare nivelului de risc.
La Art. 1. – (1) se stipulează că „Măsurile de siguranță cu caracter medical reprezintă totalitatea acțiunilor de îngrijire și tratament medical, în condiții de internare obligatorie într-un spital de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță, aplicate unui pacient cu patologie psihiatrică, după săvârșirea unei fapte penale. Pacientul este internat ca urmare a unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă chiar dacă este aplicată provizoriu, prin care este încadrat în art. 110 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca Judecătoria pe raza căreia se află spitalul să verifice măsura de siguranță a internării până la un an de la momentul internării, pacientul sau reprezentantul legal al acestuia, precum și spitalul pot iniția, de asemenea, verificarea menținerii măsurii internării obligatorii”.
Scopul internării este acela de „însănătoșirea pacientului sau obținerea unei ameliorări a bolii psihice sau adicției față de substanțe psihoactive care au creat starea de pericol pentru societate și au condus la comiterea unei fapte penale”, ameliorarea comportamentului persoanei dar și „protejarea societății prin prevenirea altor heteroagresiuni sau/și autoagresiuni din partea pacientului”.
Legea reglementează, printre altele, și categoriile de persoane care beneficiază de serviciile spitalelor de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță; procedura de internare și externare a persoanelor într-un spital de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță; circuitul pacienților de la internare până la externare, în această categorie de unități spitalicești; particularităţile de îngrijire şi tratament al pacienţilor internaţi într-un spital de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță; modalități de reintegrare a pacienților în comunitate; statutul spitalelor de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță: subordonare, finanțare, normativ de personal, drepturi și obligații ale pacienților internați, drepturi și obligații ale personalului; instituţiile şi factorii responsabili pentru gestionarea cazurilor față de care a fost luată măsura de siguranță cu caracter medical.
Structura organizatorică a spitalelor de psihiatrie va cuprinde cel puțin:
a) secții medicale cu un număr de paturi care să asigure cazarea pacienților cu tulburări psihice supuși unei măsuri de siguranță, respectând regula un pacient un pat;
b) cameră de gardă și cel puțin o linie de gardă în specialitatea psihiatrie;
c) cabinet psihologie;
d) cabinet de medicină internă;
e) compartiment de pneumoftiziologie – minim unul pe țară;
f) cabinet de urgențe stomatologice sau, după caz, cabinet de stomatologie;
g) farmacie cu circuit închis;
h) laborator de analize medicale uzuale;
i) compartiment de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale;
j) compartiment Asistență socială;
k) compartiment ergoterapie și terapii ocupaționale;
l) compartiment monitorizare video, alarmare și intervenție;
m) cameră mortuară;
n) registratură și Statistică medicală;
o) sector pentru activități recreaționale: bibliotecă, teren/sală de sport, spații pentru relaxare în aer liber, sală de spectacole/evenimente;
p) capelă;
r) frizerie;
q) cameră de izolare;
s) compartiment de intervenții rapide pentru prevenirea și controlul manifestărilor de agresivitate, specializat și pregătit pentru prevenirea incidentelor de securitate.
(2) Alte structuri decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi înființate, la propunerea unității, în conformitate cu legislația în vigoare.
Legea adoptată de Camera Deputaților (link direct document) a fost depusă la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalității, procedură după care urmează să plece la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Cercetătorii au realizat o...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Alimentația echilibrată, bogată în...