Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Laparoscop, Târgu-Mureș. "Principalii beneficiari ai echipamentelor achiziţionate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş sunt pacienţii. Ca urmare a acestei achiziţii de aparatură medicală performantă, estimăm creşterea capacităţii de deservire a pacienţilor faţă de anul 2018, când am înregistrat un număr de 512 operaţii laparoscopice în Blocul Operator Chirurgie II, respectiv 372 de operaţii laparoscopice ginecologice. Prin acest demers, alături de alte măsuri active, contribuim la creşterea calităţii serviciilor medicale, a satisfacţiei pacienţilor şi siguranţei actului medical", a declarat medicul Claudiu Puiac, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, într-un comunicat citat de Agerpres.
Noua achiziție a fost posibilă ca urma a alocării a 4,9 milioane de lei de la Ministerul Sănătății.
Cele șase noi aparate performante au ajuns: 3 la Chirurgie Generală II, trei bucăţi şi alte 3 - la Obstetrică Ginecologie.
"Secţia Clinică Chirurgie II a primit la sfârşitul lunii trecute 3 sisteme de laparoscopie modernă, care permit efectuarea intervenţiilor minim invazive în 3 săli de operaţii concomitent, astfel putând satisface cerinţele mai multor pacienţi. Cele 3 sisteme de laparoscopie moderne permit, pe lângă operaţiile de bază minim invazive (colecistectomie, apendicectomie, hernie inghinală prin abord laparoscopic), şi efectuarea intervenţiilor chirurgicale minim invazive avansate, cum ar fi hernie hiatală, splenectomie, tumori de colon, tumori rectale, tumori de glandă suprarenală, eventraţii postoperatorii, biopsii variate, chiste pancreatice. Având în vedere că în această clinică se desfăşoară activitatea de pregătire a medicilor rezidenţi, noile aparate achiziţionate vor oferi o pregătire mai vastă în chirurgia minim invazivă", a afirmat profesorul medic Bara Tivadar, şeful Secţiei Clinice Chirurgie Generală II.
Și omologul său de la Obstretică Ginecologie, profesorul doctor Szabo Bela, este încântat de noile dotări:
"Secţia Clinică Obstetrică Ginecologie este un centru naţional de formare în laparoscopie, cu cca 350 de intervenţii laparoscopice pe an. Din cauza gradului mare de uzură a celor două laparoscoape intrate în dotarea clinicii de peste 10 ani, operaţiile endoscopice s-au efectuat cu dificultate, iar formarea noilor colegi în laparoscopie a întâmpinat dificultăţi. Laparoscoapele noi de ultimă generaţie reprezintă un salt calitativ în activitatea clinicii, care permit lărgirea gamei de intervenţii laparoscopice efectuate în clinică".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...