Multitasking-ul poate părea eficient,...
Kinetoterapia poate ajuta la gestionarea mișcărilor și la reducerea durerii la persoanele cu boli neurologice, la cele care au suferit un traumatism și la alte afecțiuni. Profesioniștii instruiți evaluează și iau măsuri pentru a îmbunătăți funcția fizică a unei persoane.
Kinetoterapeuții urmăresc să îmbunătățească gama de mișcări și calitatea vieții unei persoane și să prevină alte leziuni sau dizabilități.
"Kinetoterapia presupune practic să ajutăm și ajustăm corpul să se refacă singur. Practic, vii la kinetoterapeut, faci anumite mișcări, faci anumite proceduri manuale sau fizice prin care corpul se auto-vindecă, pentru că avem capacitate de auto-vindecare, dar de multe ori trebuie să-l ajutăm puțin să se auto-vindece. Și da, nu prea poți să fugi de kinetoterapie, de recuperare medicală, pentru că face parte din viața noastră.
Practic, oricum corpul se recuperează non-stop și uneori trebuie să te duci la un specialist să te ghideze puțin", a declarat Cristian Drosu, kinetoterapeut, în exclusivitate pentru DC Medical, Spectacola și DC News, în cadrul emisiunii "Pastila de Frumusețe".
"Există o scară a durerii pe care noi o folosim, de la 1 la 10, ca să ne fie ușor, pentru că noi luăm notă la școala de la unu la 10.
În momentul în care durerea de la 1 la 3 durează 1 zi, 2 zile, și durerea e sporadică, nu trebuie să te adresezi nimănui. De multe ori e doar lovitură sau ceva spor. Adică nu trebuie să ne facem probleme.
Dacă durerea e de la 3 la 5 și persistă sau chiar de la 1 la 2 sau de la 3 la 5 și persistă mai mult de trei, patru zile, trebuie să ne adresăm unui specialist.
Dacă avem o durere de cervicală, stăm la birou, nu trece durerea în 2 zile, ne dă dureri de cap sau se mută durerea, e clar că trebuie să ne ducem către un specialist, deja vorbim de o durere cronică și nu trebuie să o lăsăm să se cronicizeze", ne-a mai spus Cristian Drosu.
"Sincer să fiu, dacă faci recuperare medicală corectă, șansele să te mai operezi, cel puțin de hernie de disc, sunt sub 10%. Adică peste 95% din herniile de disc și probleme de spate și nu numai se rezolvă non-chirurgical.
În țările civilizate, prima dată te duci la kinetoterapie. Dacă nu te rezolvi în 10-15 ședințe, te duci către celelalte unități ca să nu le aglomerezi degeaba. De multe ori omul se duce la urgențe fără să aibă neapărat o urgență și aglomerează spitale. În România asta se întâmplă. De aceea e haosul ăla din spitalele de urgență, pentru că de multe ori te duci cu tot felul de patologii care nici măcar nu țin de ei", a spus Cristian Drosu.
Mai mult, întrebat despre cât de important este să facem kinetoterapie după o intervenție chirurgicală, Cristian Drosu ne-a spus că: "Este foarte important" și că dacă te recuperezi greșit, problemele reapar.
"Fără recuperare medicală o să ajungem tot acolo", a mai spus el.
"Principalele probleme țin de coloana vertebrală. Peste 70% din patologii pleacă de la coloană și mulțumim lui Dumnezeu pentru că, coloana vertebrală este cam cea mai puternică articulație sau organ.
Coloana ar fi pe primul loc, durere de spate.
A doua problemă sunt membrele superioare și apoi genunchi, gleznă și șold.
Dar cred că cei mai mulți cu coloana, clar", ne-a mai spus Cristian Drosu.
"Documentația medicală nu ne permite să dăm un diagnostic. Nu vii la mine și-ți pun diagnostic de hernie de disc, ci te duci să faci o imagistică. După aceea vii cu hernia de disc diagnosticată de un medic, de imagistică, la mine.
În momentul în care ai diagnosticul de hernie de disc, de cervicală, noi începem programul de recuperare.
Prima dată ne uităm la corp, te analizăm din cap până în picioare, din ortostatism, vedem ce compensări ai - un umar mai sus, un umăr mai jos, ai cifoză, ce postură ai etc.
Apoi îți facem un program de recuperare și începem cu proceduri precum: ventuze, cu electro, cu apunctură, cu tot felul de terapii de care ai nevoie la momentul respectiv și începem să-ți facem programul de recuperare", a conchis kinetoterapeutul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Multitasking-ul poate părea eficient,...
A început sezonul accidentelor pe...
Știai că data și grosimea primei...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Schimbările alimentare pot fi un...
Uite trucul simplu care îți usucă...