Cercetătorii au realizat o...
„Tot timpul trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt. Această revenire la normal este de fapt un început de a reveni la viața de dinaintea pandemiei. Nu se va putea face dintr-odată, ci va trebui făcută în paralel cu vaccinarea și cu continuarea măsurilor de prevenție. Restricțiile vor fi ridicate treptat, pe măsură ce evoluția pandemiei și rata de vaccinare ne vor permite să facem acest lucru”, a spus Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.
Ea a explicat că deschiderea zonelor ''albe'' în spitale (pentru pacienții non-COVID) este posibilă, în luna martie fiind publicat Ordinul privitor la împărțirea fluxurilor în spitalele COVID care au devenit mixte.
„A fost un prim pas (publicarea Ordinului - n.r.), care a reprezentat pregătirea tocmai pentru această flexibilitate a spitalelor, care acum au posibilitatea de a-și adapta într-un termen foarte scurt numărul de paturi la nevoi. Atunci când nevoia de paturi ATI pentru pacienții COVID scade, spitalele au posibilitatea, printr-o adresă la DSP, să reducă numărul de paturi ATI și paturi destinate pacienților COVID și să crească accesul pacienților cu afecțiuni non-COVID”, a detaliat ministrul.
Ioana Mihăilă a reamintit că joi au fost vaccinate peste 100.000 de persoane. „Faptul că accesul populației la vaccinare este mult facilitat arată că ritmul de vaccinare poate fi menținut și crescut, pentru a putea reveni la viața de dinainte de pandemie cât de curând posibil”, a punctat ministrul Sănătății.
Mihăilă a mai adăugat că Ordinul referitor la testarea COVID în farmacii va veni să clarifice nevoia de circuite în aceste locuri, iar farmaciile care vor testa vor fi cele care vor putea asigura un spațiu corespunzător testării, pentru a nu exista riscul transmiterii infecției. Testele sunt puse la dispoziție de Ministerul Sănătății prin DSP-uri.
Ministrul Sănătății a participat la Timișoara la deschiderea primului centru de vaccinare de tip drive through deschis în municipiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Cercetătorii au realizat o...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Alimentația echilibrată, bogată în...