Generația Z și tinerii Millennials...
Ioana Ginghină este una dintre cele mai apreciate și cunoscute actrițe din țara noastră. Ajunsă la vârsta de 44 de ani, vedeta arată impecabil, având o siluetă constantă de câțiva ani de zile. Actrița a dezvăluit care este secretul din spatele unui corp de invidiat, dar și care sunt sacrificiile pe care le face zilnic, pentru a se menține cât mai în formă.
"De ani de zile am, cred că sunt vreo cinci, de când mă mențin la aceeași greutate și rar mă mai îngraș câte un kilogram, dar aia doar de Crăciun, iarna când și acumulezi mult mai ușor. Mă abțin inclusiv în vacanțe, dacă îmi fac o nebunie, este cum a fost anul acesta.
Pe 12 a fost ziua Ruxandrei și am fost în Cavala și am mâncat și eu o înghețată, m-am răsfățat cu alimente pe care nu le mănânc de obicei. A venit sora mea acum două săptămâni la mine, ea e cu 11 ani mai mică, are alt metabolism și era fascinată că nu mănânc seara și m-a întrebat dacă nu-mi vine să ronțăi nimic, ea mânca de toate, și i-am spus că decât să mănânc acum și să văd că am pus un kilogram sau două și să mă chinui după să le dau jos, prefer mai bine să nu mănânc și aia e", a declarat Ioana Ginghină, pentru Spectacola.
Ioana Ginghină spune că a adoptat aceste obiceiuri sănătoase încă din copilărie, când tatăl ei era extrem de atent la dietă și la o viață cât mai sănătoasă.
"Eu nu mai mănânc seara de ani de zile. Tatăl meu a făcut sport de performanță, box, și, pentru că trebuia să se mențină la 75 de kg la 1,80 metri el întotdeauna a ținut diete și eu am trăit toată viața în casă cu un om care a ținut dietă.
La noi mereu s-a mâncat sănătos, am știut ce înseamnă să nu te îngrași, a fost un stil de viață, iar aici era și să nu mâncăm seara. Noi, ca și copii, mai mâncam, dar un fruct, un iaurt, o ciorbă de legume, era ceva ușor. Eu, când am venit la București, la 18-19 ani, am eliminat masa de seară ușor, ușor. De atunci, până în ziua de azi, eu rar mănânc seara. Dacă merg la o nuntă, o zi de naștere mănânc, pentru că știu că mă culc peste 5-6 ore", ne-a mai spus actrița.
"Eu mănânc dimineața, spre exemplu astăzi am mâncat niște fulgi de ovăz cu un iaurt, iar în grădină mi s-au copt smochinele și am tăiat câteva smochine pe jumătate, le-am pus deasupra și gata. Un bol mic, nu contează doar să mănânci sănătos, ci contează și cantitățile. Acum am avut școala de actorie și când le-am dat copiilor pauza de masă am mâncat o nectarină, acum fac niște cumpărături și probabil se face ora patru, când mănânc ultima oară. Dacă nu mai pot, mai mănânc o nectarină. Trucurile țin până la o anumită vârstă, cam până la 35 de ani, dar dacă vrei să arăți bine, adică fără piele lăsată, celulită, ten frumos, aceste fluctuații în greutate nu te mai ajută. Ideal ar fi să te menții la aceeași greutate", a mai spus aceasta.
Mai mult, vedeta ne-a mai dezvăluit și alte câteva ”trucuri” pe care obișnuiește să le urmeze din când în când, pe lângă dieta zilnică. Printre acestea face parte și cafeaua, la care actrița a renunțat deja de aproximativ o lună.
"Eu mai fac cure de detox, așa cum am făcut-o pe cea cu pepene. Acum vreau să fac una cu struguri. Miercurea și vinerea țin post, dar mai sunt și vineri în care nu mănânc nimic, țin un fel de post negru, beau doar apă.
Am aproximativ o lună de când am renunțat și la cafea. Eu sunt o persoană foarte echilibrată, cred în echilibru. Mie îmi făcea rău, acum nu am zis că nu mai beau deloc, dar nu mai beau acasă la mine, dacă mă invită cineva la o cafea, mai beau. Ajungeam să beau 3-4 cafele pe zi. De asta și țin așa dietă strictă, la mine ori e deloc, ori mult, nu merge puțin. Am înlocuit cafeaua cu ceai, beau ceai dimineața și seara", a continuat vedeta.
Cum arată rutina de îngrijire a vedetei și ce spune Ioana Ginghină despre operațiile estetice ale Loredanei Groza - citește în continuare AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Acesta este detaliul la care să fii...