Investiții de aproape un milion de euro, pentru aparatură ultramodernă în ortopedie

Investiții majore în ortopedie
Clinica de Ortopedie a Spitalului Clinic Județean din județul Mureș a beneficiat de investiții de aproape un milion de euro în acest an. Cei mai mulți bani au fost pentru aparatură ultramodernă.

Clinica de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, prima din ţară la numărul de protezări de şold şi de genunchi, a beneficiat în acest an de investiţii de aproape 1 milion de lei din partea Consiliului Judeţean Mureş, circa 700.000 de lei fiind investiţi în aparatură ultramodernă necesară intervenţiilor chirurgicale, potrivit agerpres.ro.

"Astăzi se văd clar obiectivele realizate de noi pe baza finanţărilor obţinute de la Consiliul Judeţean Mureş. Sănătatea pe anul acesta a fost o prioritate, motiv pentru care le mulţumesc public domnului preşedinte, Peter Ferenc, şi consilierilor judeţeni. Clinica de Ortopedie este una cu care ne mândrim, este o clinică de tradiţie şi cu un colectiv de o înaltă ţinută profesională, mai ales că în această clinică se realizează cel mai mare număr de proteze de şold şi nu numai din ţară.

Având în vedere performanţele acestui obiectiv am considerat-o o prioritate şi astăzi am finalizat investiţiile pe acest an - investiţiile vor continua şi în anii următori - dar pe acest an am finalizat achiziţia unui aparat radiologic în sala de operaţii, fără de care aceste operaţii nu pot fi realizate, am finalizat parcarea şi curtea interioară şi se va achiziţiona un aparat de artroscopie. Ca valori, 430.000 lei pentru aparatul de radiologie, 250.000 lei pentru cel de artroscopie şi 250.000 lei refacerea curţii şi a canalizării", a declarat managerul SCJ Mureş, dr. Ovidiu Gârbovan, într-o conferinţă de presă.

Şeful Clinicii de Ortopedie a SCJ Mureş, profesor doctor Tudor Sorin Pop, a precizat că specialiştii clinicii realizează peste 1.000 intervenţii artroplastice pe an, adică cel puţin patru intervenţii de acest gen pe zi, iar mare parte dintre pacienţi provine din toată ţara.

"Sunt mândru că în acest moment continuăm o tradiţie în ceea ce priveşte chirurgia artroplastică, adică artroplastia de şold şi genunchi. Avem un număr de peste 1.000 intervenţii artroplastice pe an şi mare parte dintre pacienţii care se adresează clinicii noastre sunt din întreaga ţară. Este ceea ce am preluat de la profesorul Sava şi profesorul Ciugudean, care au fost înaintaşii noştri, şi de asemenea profesorul Nagy Ors, care a fost predecesorul meu.

Suntem bucuroşi că am fost sprijiniţi în aceste realizări în ceea ce priveşte aparatul radiologic care este indispensabil, care este indispensabil în activitatea noastră, şi artroscopul, este ceea ce am dorit să se realizeze într-o primă etapă. De asemenea, avem convingerea că acest sprijin va fi permanent, se va păstra şi în anii viitori, pentru că fiind un centru de referinţă în ceea ce priveşte patologia ortopedică şi în ceea ce priveşte pregătirea rezidenţilor considerăm că sunt necesare pentru a creşte standardele profesionale", a declarat dr. Tudor Sorin Pop.

Clinica de Ortopedie a SCJ Mureş are 63 de paturi, din care 58 paturi aparţin secţiei de ortopedie şi cinci paturi aparţin Compartimentului de Artroscopie, deţine o secţie ATI cu şapte paturi, patru săli de operaţie recent renovate şi o sală de curs dotată cu circuit video ce face posibilă transmiterea în timp real a intervenţiilor chirurgicale în curs de desfăşurare.

Preşedintele CJ Mureş, Peter Ferenc, a arătat că sănătatea reprezintă o prioritate pentru instituţia pe care o conduce şi că, pe lângă investiţiile în aparatură, s-au alocat fonduri şi pentru refacerea clădirii şi a curţii interioare, unde erau probleme cu canalizarea şi apa pluvială.

"Este importantă achiziţia de aparatură medicală, în continuare vom încerca să alocăm fonduri pentru toate tipurile de aparatură, în acest an sper să putem trece pe la fiecare secţie să prezentăm aparatura achiziţionată în acest an, atât din fonduri ale CJ Mureş, cât şi din fonduri guvernamentale (...) Lista de aparatură este destul de lungă, la Urologie, Oncologie, Interne, Ginecologie, Gastroenterologie etc. Este important pentru noi ca acest spital să funcţioneze în condiţii cât mai bune", a arătat Peter Ferenc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel