Acest truc simplu te scapă rapid de...
Menopauza este o etapă firească din viața femeii, iar schimbările cu care aceasta se confruntă sunt foarte vizibile, inclusiv la aspectul pielii.
Debutul menopauzei poate să varieze de la o femeie la alta, în funcție de o serie de factori, însă medicii afirmă că vârsta normală la care apare menopauza este între 45-46 de ani și 54 de ani.
Simptomatologia menopauzei cuprinde printre altele:
- modificări ale structurii pielii, părului și unghiilor
- modificări la nivelul mucoaselor, inclusiv uscăciunea vaginală
- țesut adipos în exces
- ochi umflați dimineața, cu accentuarea pungilor și a cearcănelor
- creșterea tensiunii arteriale
- tulburări de somn
- bufeuri
- schimbări frecvente de dispoziție
- stare generală proastă, notează Cleveland Clinic.
De asemenea, unele femei acuză dureri de cap, dureri la nivelul articulațiilor și mușchilor, dar și probleme legate de concentrare sau pierderea memoriei, pe perioade scurte.
”Pielea se subțiază la toate nivelurile. Se subțiază epidermul, dermul și hipodermul, începând, practic, de la straturile mai profunde, mai grăsoase.
De aceea fața alunecă spre partea de jos și se pătrățește cumva în jurul mandibulei.
Colagenul scade foarte mult, în special în primii cinci ani de la instalarea menopauzei, astfel se pierde cam 30% din cantitatea de colagen din piele și pielea începe să se creponeze.
Se reduce, de asemenea, cantitatea de acid hialuronic și, practic, pielea începe să se lase.
O vedem lăsându-se, lucru pe care nu l-am observat până atunci.
Am mai fost obosite, nedormite, dar pielea nu se mai lăsase până la această vârstă.
Și pe măsură ce timpul trece și ne ducem către perioada de post-menopauză se produc ultimele transformări la suprafață.
Pielea devine foarte uscată, foarte sensibilă, nu mai tolerează nici frigul, căldura, vântul, nici toate ingredientele din produsele cosmetice și suntem adesea în fața unei dileme: ce să alegem dintre produsele noastre favorite de până în acel moment”, a declarat dr. Diana Plăcintescu, medic primar dermato-venerelog, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
În contextul sensibilizării pielii la produsele cosmetice, în special în perioada menopauzei, medicul a subliniat că este indicat să acordăm o atenție deosebită acestui aspect.
”Pielea are nevoi speciale în aceste subperioade. În prima, în perimenopauză, când se produce distrucția de colagen sub influența scăderii de estrogen și a creșterii de cortizol, care este hormonul stresului, când se topește colagenul, noi trebuie să facem ceva să îl resuscităm.
Să îl ținem acolo și să îi favorizăm în continuare multiplicarea. Și atunci, cremele sunt cu textură mai lejeră, mai fluidă, dar îmbogățite în acid hialuronic și substanțe hrănitoare pentru fibra de colagen.
Pe măsură ce trece către postmenopauză, trebuie să folosim texturi mai grase, mai untoase, îmbogățite în acizi grași esențiali, în ceramide, ca să refacem stratul de la suprafața pielii, stratul protector.
De asemenea, este important, nu numai că trebuie adaptat pe perioade, dar trebuie să folosim creme cu ingrediente testate hipoalergenice, pentru că pielea este foarte sensibilă în această perioadă”, a mai precizat dermatologul.
În ceea ce privește rutina de îngrijire a pielii în cazul femeilor ajunse la menopauză, dermatologul susține că aceasta trebuie adaptată la rândul său pe cele două perioade, peromenopauză și postmenopauză, la fel ca și ingredientele pe care produsele cosmetice trebuie să le conțină.
”Ingredientele magice sunt și ele adaptate perioadelor. În perioada de premenopauză acidul hialuronic, vitaminele, antioxidanții și extractele din plante, din proxilan și cassia, care creează mediul nutritiv pentru fibrele de colagen și susțin pielea să nu se lase, iar după, acizii grași esențiali și ceramidele.
Rutina este simplă și ar trebui să o avem din tinerețe și înseamnă curățarea pielii pentru a îndepărta straturile de celule moarte care devin toxice pentru piele, la acest nivel, hidratarea și hrănirea pielii și foarte important, fotoprotecția.
Nu există cremă antirid mai bună decât crema de protecție solară”, a mai spus medicul dermatolog.
Vezi și: Sindromul cuibului gol, ce este. Care sunt simptomele și cum se gestionează
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Trei factori de risc majori duc la...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Acestea sunt cele mai importante...