Această moleculă este capabilă să...
Aflată la Târgu Mureș, familia regizoarei Cristina Bilciu, ai cărei membri sunt infectați toți cu COVID-19 și au simptome evidente, a fost ignorată zile în șir de DSP, în condițiile în care bunica era decedată în casă. Mai mult, când în sfârșit a răspuns la telefon, o angajată a DSP i-au spus regizoarei să-și facă teste pe banii ei, la privat. Băgată în seamă de autorități după ce presa i-a preluat povestea, regizoarea povestește situația cutremurătoare prin care trece în continuare.
„Cred că cel mai urât simptom COVID e frica. În ziua în care am sunat la medicul de familie al părinților mei, apoi la DSP, pulsul meu era urcat la 130, iar verdictul telefonic echivala cu o condamnare la moarte. Nu am întâlnit nici un pic de înțelegere. Doamna de la dispeceratul DSP mi-a spus cu cinism că SIGUR e COVID și să mergem să ne testăm pe banii noștri la privat. Am încercat să-i explic că suntem 4 persoane, pensiile mici, bunica paralizată, mama cu febră 39, infecțioși, cum să mergem să ne testăm așa, mi-a tăiat-o că nu are ce să-mi facă, a fost chiar agresivă. Și nu m-a ajutat cu nimic. Pe atunci nu știam nimic despre COVID, nu știam la ce să mă aștept, iar ea nu mi-a dat nicio informație utilă.
Câteva zile mai târziu, după ce am devenit „cazul mediatizat în presă” și am ieșit toți trei pozitivi, am fost resunată de cei de la DSP. De data asta o doamnă foarte drăguță, empatică, inteligentă, răbdătoare. M-a întrebat: ”Dvs. sunteți cazul mediatizat în presă?” și pe urmă a stat cu mine o oră întreagă la telefon, mi-a explicat tot ce era de știut despre COVID, tot ce urma să mi se întâmple și mi-a răspuns la toate întrebările. Mi-a spus că nu lucra la DSP, a fost solicitată ca să mă sune pe mine.
Uite, acesta e reproșul meu, România, nu că nu ai bani să mă testezi, ci că nu ai bunăvoință. Că nu ai putut, în aproape un an de pandemie, să faci un serviciu telefonic unde oamenii să fie informați și consiliați, asta în timp ce ai lăsat ca știrile TV să creeze panică și depresie. Să faci un serviciu unde să nu aștept, ca la DSP, o oră întreagă în care să mi se cânte o melodie întreruptă de „în curând veți fi preluat de un operator”. O oră întreagă, în timp ce eu stau lângă bunica mea moartă! Un serviciu unde să mi se spună să nu mă tem, că boala durează, în general, 10 zile de la primul simptom, iar dacă ai trecut cu bine de ele, probabil ești în afara pericolului. Sau alt semn bun: 48 de ore după ce febra a scăzut la normal fără ajutorul medicamentelor. Să mi se spună că, la 3 zile de la expunere, poți deveni contagios, așa că ar fi bine ca, în acest timp, să cumperi vitamine, medicamente și mâncare pentru 2 săptămâni de izolare. Să mi se spună că febra vine mai ales noaptea și trebuie să am paracetamolul pregătit pentru febra 38, algocalminul pregătit pentru febra 39. Să mi se spună că, orice mi se întâmplă, semnalul că sunt în pericol și trebuie să sun la 112 este atunci când NU POT SĂ RESPIR. Ar fi fost tare bine să am un număr de panică, unde să sun noaptea, când îmi e rău, dar mai ales, frică, pentru că, de exemplu, medicul de familie al părinților mei nu poate fi deranjat în afara orelor de lucru de la dispensar.
Poate că, și dacă făceai acest serviciu de consiliere COVID, poate tot nu puteam dormi noaptea. Poate că la fel fugeam din cameră în cameră, verificând temperatura tuturor și respirația tuturor până dau zorile și poate că pulsul meu tot 130 era. Dar măcar nu mă simțeam singură. Pentru că asta am simțit, România, că sunt pe cont propriu”, a scris Crista Bilciu, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această moleculă este capabilă să...
Un diagnostic de cancer poate...
Acestea sunt cele mai importante...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Genele lungi și voluminoase au...
Ochii căprui, cea mai comună culoare...
Prostata este o glandă mică, de...