Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Două treimi dintre cazurile de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) şi pneumonii diagnosticate în judeţul Teleorman, în ultima săptămână de raportare, au fost înregistrate în rândul copiilor. Peste 90 de pacienţi minori au avut nevoie de internare în spital.
Potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Teleorman, din cele peste 920 de cazuri de afecţiuni respiratorii înregistrate în ultima săptămână, în jur de 600 au fost depistate în rândul minorilor cu vârsta de până în 14 ani. La nivelul judeţului, un număr de 763 de pacienţi au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii acute şi alţi 164 cu pneumonii, în 115 dintre cazuri fiind necesară spitalizarea, potrivit agerpres.ro.
Dintre persoanele diagnosticate în ultima săptămână cu viroze respiratorii, 96 sunt copii cu vârsta mai mică de un an, 143 au între 2 şi 4 ani, iar 290 sunt minori cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. În ceea ce priveşte pacienţii care au necesitat internarea, 66 din cei 72 care au fost spitalizaţi sunt copii.
În aceeaşi perioadă, în judeţul Teleorman a crescut numărul pneumoniilor, fiind înregistrate 164 de cazuri, dintre care 68 în rândul copiilor. Din cei 43 de pacienţi internaţi, 25 au vârste de până în 14 ani.
Conform datelor DSP Teleorman, în această săptămână erau internaţi 170 de pacienţi în secţiile de pediatrie ale spitalelor din judeţ.
În acest sezon, în Teleorman nu a fost înregistrat niciun caz de gripă şi peste 33.000 de persoane încadrate în grupele de risc au fost vaccinate antigripal.
"Din cele 36.870 de doze de vaccin antigripal repartizate în judeţ, au fost administrate 33.177 de doze, în ultima săptămână fiind imunizate 1.350 de persoane", a precizat Luminiţa Dumitraşcu, medic epidemiolog în cadrul DSP Teleorman, citată de aceeași sursă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...