În Brazilia, un număr ALARMANT de mare de bebeluși și copii mor de COVID-19

Bebeluș, spital
În timp ce datele guvernamentale din Brazilia sugerează că peste 800 de copii cu vârsta sub 9 ani au murit de COVID-19, un expert estimează că numărul morților este de aproape trei ori mai mare.

Coronavirusul a ucis aproximativ 1.300 de copii în Brazilia de la începutul pandemiei COVID-19, chiar dacă există dovezi copleșitoare că boala ucide rar copiii mici.
În timp ce datele de la Ministerul brazilian al Sănătății sugerează că peste 800 de copii cu vârsta sub 9 ani au murit de COVID-19, inclusiv aproximativ 500 de bebeluși, experții spun că numărul real al deceselor este mai mare, deoarece cazurile sunt subraportate din cauza lipsei testării pe scară largă a coronavirusului, potrivit BBC (link direct material).

Dr. Fatima Marinho de la Universitatea din São Paolo, un epidemiolog de marcă, de altfel consilier senior al organizației internaționale neguvernamentale Vital Strategies, a estimat că virusul a ucis 2.060 de copii sub 9 ani, inclusiv 1.302 de bebeluși. Estimarea ei se bazează pe numărul de decese cauzate de un sindrom respirator acut nespecificat în timpul pandemiei.

Există o concepție greșită conform căreia copiii prezintă un risc zero pentru COVID-19, a declarat Marinho pentru BBC, după ce a constatat că au existat de 10 ori mai multe decese cauzate de un sindrom respirator inexplicabil în ultimul an, comparativ cu anii precedenți.

Marinho a adăugat că, de-a lungul cercetărilor sale, a înregistrat o creștere a cazurilor de sindrom inflamator multisistem în rândul copiilor brazilieni. Sindromul rar este o stare de sănătate recent identificată și gravă, asociată cu virusul care provoacă infecții COVID-19. Tinde să afecteze copiii până la șase săptămâni după ce sunt infectați cu coronavirus.

Brazilia a devenit țara cu al doilea cel mai mare număr de decese COVID-19, peste 361.000 de când a început pandemia, după Statele Unite.

„Medicii fără frontiere” (Doctors Without Borders), au declarat joi că „răspunsul eșuat” al guvernului brazilian la pandemie a dus la mii de decese evitabile.

„La mai bine de un an de la pandemia COVID-19, răspunsul eșuat din Brazilia a provocat o catastrofă umanitară”, a declarat dr. Christos Christou, președintele  „Medicii fără frontiere”, într-un briefing cu reporterii. „În fiecare săptămână există un nou record sumbru de decese și infectii - spitalele sunt depășite, și totuși nu există încă un răspuns centralizat coordonat”, a continuat el, conform NBC News (link direct material).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel