Hiponatremia: cauze, simptome și tratament. Poate duce la comă sau chiar la deces

hiponatremia. FOTO: Freepik @tatianagorbunova
Hiponatremia are printre cauze consumul în exces de apă și de bere. Care sunt simptomele și cum se poate trata hiponatremia, condiție care poate duce chiar și la deces.

Sodiul și potasiu sunt două dintre elementele necesare pentru o bună funcționare a organismului, iar pentru ca acesta să se realizeze este nevoie să existe un echilibru electrolitic între cei doi compuși.

Hiponatremia este o condiție caracterizată printr-un nivel scăzut de sodiu în sânge, situație la care se ajunge în urma unui consum exagerat de apă, peste 2 litri sau peste cei 30-40 ml/kg corp recomandați de specialiști, care diluează valoarea sodiului din sânge.

Excesul de apă duce la umflarea celulelor, iar acest fapt poate să provoace probleme majore în special în celulele creierului, respectiv schimbarea stării mintale care poate progresa până la convulsii sau comă.

Hiponatremia, cauze

Principala cauză care duce la hiponatremiei este dată de consumul de apă, care diluează nivelul de sodiu. Parametrii normali ai nivelului de sodiu din sânge au fost stabiliți, astfel: 

- adulți: 136-145 mEq/L (miliechivalenti per litru)

- copii: 138-145 mEq/L.

De asemenea, există și alte situații care duc la hiponatremie, cum ar fi:

- utilizarea de medicamente cu efect diuretic

- consumul exagerat de alcool, fie că vorbim de cel specific alcoolicilor, fie de care trece de la o extremă la alta, ori prea mult, ori prea puțin alcool

- diareea netratată. Aceasta poate duce la deshidratare și hiponatremie

- anumite medicamente pentru tratarea tulburărilor psihice, precum depresia, epilepsia sau maniile, arată Cleveland Clinic.

Hiponatremia, semne și simptome

Hiponatremia provoacă simptome neurologice care variază de la confuzie la convulsii și până la comă.

Gravitatea simptomelor depinde de cât de scăzute sunt nivelurile de sodiu din sânge și de cât de repede scad acestea.

În multe cazuri, nivelul de sodiu din sânge scade treptat, producând doar simptome ușoare, deoarece organismul are timp să se adapteze.

Simptomele sunt mai grave atunci când nivelul de sodiu din sânge scade rapid.

Alte semne și simptome ale hiponatremiei moderate până la severe includ:

- crampe sau slăbiciune musculară

- greață și vărsături

- letargie sau energie scăzută

- dureri de cap

- modificări ale stării mintale.

Hiponatremia este foarte periculoasă pentru multe organe, dar mai ales pentru creier.

De altfel, aceasta poate să apară la orice persoană, însă este mai frecventă la persoanele cu:

- afecțiuni renale

- afecțiuni pulmonare, hepatice sau neuronale

- afecțiuni ale sistemului endocrin

- insuficiență cardiacă

- aflate sub tratament cu diuretice sau anumite antidepresive.

Vezi și: Manevra Heimlich: cum se face. Ciuhodaru: Creierul începe să se degradeze la 1 minut. La 3 minute leziuni ireversibile, la 5 moarte cerebrală, la 15 moarte

Hiponatremia, diagnostic

Diagnosticarea se face baza istoricului medical, dar și a analizelor de laborator pentru a vedea dacă nivelul de sodiu din sânge este scăzut.

Bilanțul va include măsurarea concentrațiilor de sodiu, potasiu și creatinină din urină.

Acesta va include, de asemenea, analize de sânge care indică indirect apa totală din corpul dumneavoastră, nivelurile de sodiu și, în unele cazuri, nivelurile de hormoni care reglează absorbția apei de către rinichi.

De asemenea, medicul vă va întreba despre stilul de viață, dacă sunteți o persoană sportivă, ce medicamente luați sau ce condiții medicale ați avut în ultima vreme, precum și întrebări legate de consumul de alcool, în special de bere, dar și de consumul de substanțe interzise.

Hiponatremia, tratament

Tratamentul acestei afecțiuni depinde de mai mulți factori, printre care severitatea simptomelor, respectiv cauza care a dus la hiponatremie.

Astfel, în cazul unor simptome ușoare, medicul va face mici ajustări pentru a regla problema, iar tratamentul va fi de scurtă și de lungă durată.

Tratamentul de scurtă durată include:

- limitarea consumului de apă

- ajustarea sau oprirea medicației, în cazul în care aceasta este cauza hiponatremiei

- tratarea afecțiunilor care au cauzat apariția hiponatremiei.

Tratamentul pe termen lung include:

- limitarea consumului de apă

- ajustarea sau oprirea medicamentelor sau adăugarea de medicamente noi

- adăugarea de sare în dietă.

Hiponatremiei, complicații

În multe cazuri, hiponatremia este cauzată de excesul de apă care duce la inundarea celulelor, inclusiv a celulelor creierului. Hiponatremia severă poate avea efect rapid asupra creierului, iar netratată poate duce la complicații care includ:

- schimbări ale stării mintale

- crize

- comă

- deces.

Hiponatremia, prevenție

În cazul în care aveți afecțiuni care pot duce la o scădere a nivelului de sodiu din sânge este indicat să urmați recomandările medicale primite, iar la apariția altor simptome să anunțați de îndată.

Pentru a preveni apariția hiponatremiei este indicat să:

- nu consumați prea multă bere sau price altă băutură alcoolică

- să consumați suficientă apă, dar să nu exagerați

- să nu consumați substanțe ilegale

- dacă faceți sport să consumați apă cu care să conțină și săruri minerale, proprietăți electrolitice

- aveți o dietă echilibrată, care să includă alimente cu un conținut proteic ridicat.

Vezi și: Grăsimile și combinația care te face să mănânci și mai mult. Mărgărit, despre consumul redus: Duce la afecțiuni neurodegenerative

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel