Hepatita A, boala diareică. Cum se previn îmbolnăvirile după inundații

Inundații FOTO: ISU Teleorman
Prevenirea îmbolnăvirilor după inundații. DSP Alba recomandă o serie de măsuri pentru a preveni îmbolnăvirile, valabile pentru orice zonă afectată.

Prevenirea îmbolnăvirilor după inundații. DSP Alba anunță că a predat 175 de kilograme de var cloros ca să dezinfecteze apa fântânilor din comuna Pianu, iar la Răchita, localitate grav afectată de inundații, s-au distribuit alte 125 de kilograme. În ultima localitate amintită s-a amenajat un cabinet medical, într-o casă mai puțin afectată, cu un medic și trei asistenți comunitari, se arată într-un comunicat.

Prevenirea îmbolnăvirilor după inundații: apă potabilă

DSP Alba recomandă consumul de apă îmbuteliată, apa adusă în cisterne din zonele neafectate sau apa fiartă și răcită. „Important de știut este că apa a cărei calitate a fost afectată, din cauza inundațiilor, nu poate fi folosită pentru spălatul vaselor, spălatul pe dinți, spălatul pe mâini, spălarea alimentelor și pregătirea hranei", se precizează în avertizarea DSP Alba.

Măsurile acestea sunt valabile până când fântânile vor fi curățate, salubrizate, dezinfectate, iar apa analizată în laboratoarele Direcției de Sănătate Publică.

Prevenirea îmbolnăvirilor după inundații: cum dezinfectezi o fântână

Mai întâi trebuie asanată fântâna. Aceasta se golește și se curăță, apoi se lasă până se umple cu apă. Dezinfecția fântânii se face cu substanțe clorigene sau dezinfectante care au aviz sanitar în acest scop: clorura de var, hipoclorit de sodiu, cloramina etc.
Apoi se acoperă cu capac și, după 12 ore de contact, se extrage apa din fântână și se aruncă până când dispare mirosul persistent de clor. Din acest motiv se recomandă ca operațiunile de dezinfecție a fântânii să fie făcute seara.

În acele localități unde există microcentrale de aprovizionare cu apă, producătorul de apă potabilă, sub îndrumarea DSP, va controla calitatea apei distribuite.

Prevenirea îmbolnăvirilor după inundații: sol, grupuri sanitare, latrine

„Suprafețele care au fost inundate vor fi salubrizate, adică se va proceda la îndepărtarea sedimentelor și deșeurilor aduse de apă și apoi se va face dezinfecția solului cu o soluție clorigenă 5-10 % (var cloros,  cloramina). Sedimentele și deșeurile se vor depozita în locuri special amenajate și vor fi dezinfectate de asemenea cu soluții clorigene", mai arată sursa citată.

În plus, perimetrul closetelor individuale (scaunul și cabina) se va spăla și dezinfecta, iar în interiorul acestora se vor turna 2-3 găleți cu soluție clorigenă 5-10 %. Când în localitate există sistem de canalizare și stație de epurare, se va face dezinfecția întregului sistem de canalizare cu o soluție clorigenă 5-10% și se va face curățirea stației de epurare de eventualele depuneri și deșeuri solide aduse de inundații, asigurându-se funcționarea la parametrii corespunzători.
Reprezentanții DSP Alba subliniază că este obligatoriu ca substanțele clorigene să fie utilizate sub forma de soluție.

Prevenirea îmbolnăvirilor după inundații: boală diareică acută, hepatita A

Ce recomandă DSP Alba:

• se va interzice consumul alimentelor alterate;
• se impune distrugerea alimentelor intrate în contact cu apa de inundație, daca ele nu erau protejate în cutii de conserve ermetic închise;
• păstrarea la rece a alimentelor perisabile;
• fructele și legumele vor fi bine spălate cu apă potabilă sau fiartă;
• se vor prefera conservele sterilizate și băuturile răcoritoare pasteurizate;
• evacuarea corectă a deșeurilor solide și lichide;
• se va consuma apă îmbuteliată, nu se va consuma apa direct din fântâni sau de la robinet
• se va utiliza pentru prepararea alimentelor apa fiartă și răcită
• se va consuma doar alimente ambalate sau bine preparate termic
• se va evita atingerea animalelor moarte și vor fi anunțate autoritățile, în vederea evacuării acestora
• se va evita expunerea prelungită la frig/umezeală
• se va respecta igiena individuală
• în cazul în care aveți răni, apelați la serviciile de asistența medicală pentru vaccinare împotriva tetanosului;
• în caz de febră, vărsături, diaree, tuse, erupție pe piele, îngălbenirea pielii (icter), adresați-vă imediat medicului de familie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel