Greșeala pe care o fac părinții în tantrumul copiilor. Busuioc: Nu ești un părinte bun, nu știe să-l liniștească, i-a oferit o educație proastă

Greșeala pe care o fac părinții în tantrumul copiilor - Foto: Freepick @gzorgz @master1305
Beatrice Busuioc, psihoterapeut, trainer și analist comportamental, explică ce pot face părinții în momentul în care copilul are un tantrum.

Celebrul psiholog a vorbit despre o situație cu care majoritatea părinților se confruntă și pe care, de multe ori nu știu cum să o gestioneze: Tantrumul copiilor. Mai exact, acele crize de furie ale celor mici, în care plâng și țipă.

Potrivit specialistului, cei mici, până la vârsta de 8-9 ani, se bazează mai mult pe instinct. Astfel că, unele situații sunt greu de controlat, atât pentru cel mic și, cu atât mai mult pentru părinți. 

"Sunt anumite lucruri pe care nu le putem negocia. Sunt anumite limite, care nu țin neapărat de noi", a explicat specialistul, pentru Spectacola.ro.

Plecând de la situația în care părintele și copilul se află într-un restaurant, în momentul în care cel mic are un tantrum, Beatrice Busuioc a explicat cum ar trebui să procedeze părinții, pentru a-l ajuta pe cel mic să își gestioneze emoțiile.

"Pot să spun exact cum aș proceda dacă aș fi un părinte, care ar fi luat prin surprindere, într-un restaurant, și copilul are un tantrum.

În primul și în primul rând, nu aș rămâne acolo, mi-aș lua copilul de acolo și m-aș duce într-un spațiu, aș crea un spațiu securizant, în care i-aș spune: "Ok, nu pot să te las să faci asta, dar sunt aici, cu tine, și voi aștepta să te liniștești". Și aștept să se liniștească. Nu-i spun absolut nimic, doar sunt acolo.

Mă asigur, fizic, în primul rând, că nu se rănește. Dacă se aruncă pe spate, mă asigur că îi țin dreaptă coloana vertebrală. Mă asigur că i creez o siguranță fizică. Apoi, îl aștept să se liniștească. Îi dau voie să își exprime această emoție.

Pentru că este o încărcătură emoțională, pe care, de cele mai multe ori, părinții le-o blochează copiilor: "Nu e frumos să faci așa, nu e bine să faci asta”. Ba nu, este absolut normal să-ți exprimi emoțiile. Cum și noi simțim, de multe ori, furie, supărare, frică, sunt emoții care fac parte din noi, nu putem să scăpăm de ele. Noi doar învățăm abilități de gestionare ale lor. Asta trebuie să îi învățăm și pe copii, să-și dezvolte abilități de gestionare, nu să-și blocheze emoția. Eu îi dau voie să o exprime. Ok, nu îi dau atenție pe comportament, îl scot din cadrul respectiv, aștept să se liniștească, nu am "reflectoarele" pe mine.

Pentru că atunci, părintele intră într-un soi de agitație, și pentru faptul că se simte văzut de ceilalți, se simte sub lupă: "Nu ești un părinte bun, nu știe să-l liniștească, i-a oferit o educație proastă".

Și automat, părintele, din disperarea aceea, pentru că, din păcate, încă funcționăm după acel stereotip al societății "Ce o să zică lumea". Din această cauză, părinții aleg să acționeze în detrimentul copilului: "Taci din gura, ia telefonul, numai să nu te mai aud că țipi, să-ți fie rușine că faci așa". 

Cea mai sănătoasă metodă, este aceea de a... citește pe pagina următoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel