O boală tăcută și devastatoare,...
„Există ceva care ne afectează mai mult decât fumatul, iar incidența acestui fapt este mult mai răspândită decât arderea tutunului. Dacă în ultimii 50 de ani fumatul a declanșat milioane de îmbolnăviri ei bine statul pe scaun este cu mult mai periculos. Statul pe scaun zile la rând are repercusiuni devastatoare pentru sănătatea organismului nostru.
La milioane de ani de când avem date despre specia umană oamenii de știință rămân uluiți de involuția omului din ultimii 50 de ani din punct de vedere biomecanic. Am învățat să controlăm temperatura, avem case luxoase, mașini ce se conduc singure, și știm să trimitem roboți pe Marte pentru a cerceta în ce condiții poate exista viața acolo. Dar, într-un mod paradoxal, toată această evoluție tehnologică a condus la o involuție umană”, a arătat, EXCLUSIV la DC Medical, Alexandru Ilie, fizioterapeut acreditat cu o experiență clinică de 13 ani.
El spune că acum 70-100 de ani bunicii noștri spuneau, „mă duc să mă așez un pic” și chiar așa era! După maxim 90 de minute se ridicau și începeau activitățile gospodărești - adică fizice - pentru alte câteva ore.
„Azi lucrurile arată astfel. Petrecem 8-10 ore în poziție așezat și spunem „mă duc să mă mișc și eu un pic” - 30, poate 60 de minute în cel mai fericit caz. Această inversare a dinamicii corpului nostru generează efecte dezastruoase pentru sănătatea noastră”, a explicat fizioterapeutul Alexandru Ilie, pentru DC Medical.
Potrivit lui, iată câteva lucruri care se întâmplă când stai pe scaun, pe care probabil nu le știai:
- Scăderea fluxului sangvin. Acest fapt poate permite acizilor grași să se acumuleze în vasele de sânge, ducând la boli de inimă. „Un studiu realizat in 2018 a demonstrat ca 82% din cei care dezvoltă de cheaguri de sânge au petrecut mai mult timp în poziția așezat decât restul de 18%”, arată Alexandru Ilie.
- Menținerea poziției așezat pentru o perioada lungă de timp ( +4 ore / zi) creșterea riscul de dezvoltarea a diabetului de tip 2,
- Capacitatea corpului de a procesa grăsimile este încetinită. „Când stai așezat producția de lipază (o enzimă esențială pentru descompunerea grăsimilor) din organism scade cu aproximativ 90%. Ce crezi ca face corpul tău în cele 10h /zi, când nu poate descompune grăsimea ?! Ai dreptate, o stochează”, a spus fizioterapeutul.
- Creșterea gradului de obezitate,
- Dezvoltarea de noi tensiuni/lungimi musculare (anumiți mușchi se scurtează),
- Schimbarea pattern-ului postural (cifoza toracală prezintă noi dimensiuni fiziologice),
- Creșterea riscului de mortalitate prematură.
„Un studiu realizat de At Cornell University din cadrul departamentul de ergonomie a relatat faptul ca poziția așezat generează o presiune pe regiunea lombară cu peste 90% mai mare decât poziția ortostatică, această presiune crescând riscul de apariție a hernie de disc lombară și multiple alte degenerări de structură a coloanei vertebrale”, a subliniat Alexandru Ilie.
- Un alt risc crescut este cel de instalare al TVP-ului (tromboză venoasă profundă).
- Așezatul pe scaun „conduce la instalarea anxietății și a depresiei ne spune un alt studiul australian publicat în jurnalul Mental Health and Physical Activity care a demonstrat ca statul pe scaun mai mult de 6 ore / zi crește riscul către aceste afecțiuni”, mai arată fizioterapeutul.
Dacă înțelegem gravitatea acestui fapt suntem puși în fața unei decizii. Dacă alegem să ignorăm aceste realități, asta nu ne va feri de efectele nefaste care afectează fiecare persoană indiferent de modul de gândire, religie sau alte convingeri.„ Ele sunt precum gravitația, indiferent ce crezi despre ea, ea acționează asupra ta”, a spus Alexandru Ilie.
„A doua a decizie este cea de a sparge acest pattern social. Cum? Simplu:
- Pune-ți alarmă pe telefon și la fiecare oră ridică-te și petrece 10 minute în picioare,
- Din 2 în 2 ore ridică brațele de 5 ori deasupra capului,
- Realizează minim 3000 pași /zi,
- Dacă lucrezi de acasă folosește masa de călcat ca suport de tastatură și mouse, astfel vei avea un stand up desk. Conectează-ți laptopul la televizor printr-un cablu ieftin și vei putea să lucrezi în picioare sau așezat fără alte costuri suplimentare.
- Raportul de timp între lucrul stând așezat și cel stând în picioare să fie cât mai aproape de 50-50 în mod ideal,
- Nu te forța niciodată să stai în picioare mai mult decât simți că îți este confortabil dar caută să alternezi timpul pe care îl petreci în așezat cu cel în ortostatism,
- În timp ce ești așezat activează-ți pompa musculară a membrelor inferioare printr-un exercițiu simplu – vârf călcâi x 10 repetări. Acesta va reduce riscul de instalare a TVP-ului.
- Parchează la o distanță de 500 de metri față de clădirea unde lucrezi și mergi pe jos,
- Dacă ai o întrebare pentru un coleg care este în aceeași clădire cu tine, ridică-te și mergi la biroul lui,
- Alege întotdeauna scările în detrimentul liftului.
Ca o concluzie, așezatul reprezintă una din cele mai mari probleme ale omului modern. James Levine, o autoritate în domeniul obezității, spunea „așezatul este mai periculos ca fumatul, omoară mai mulți oameni ca virusul HIV și e mai perfid ca parașutismul”, a conchis fizioterapeutul Alexandru Ilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
O boală tăcută și devastatoare,...
Gabriel Cotabiță a murit în urma unui...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Hidratarea este un obicei esențial...