Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că demararea lucrărilor propriu-zise la Spitalul Metropolitan va avea loc în martie 2020 și a afirmat că în prima ședință a CGMB vor fi supuși aprobării indicatorii tehnico-economici.
„În prima ședință a CGMB vom supune aprobării indicatorii tehnico-economici (...) Construcția va fi finalizată în 3 ani", a spus, miercuri, Firea, într-o conferință de presă.
Potrivit acesteia, costul este unul mic, comparativ cu prețurile actuale pe care le presupune construirea unei unități de sănătate. „400 milioane de euro pentru circa 1.000 de paturi e un preț foarte bun, foarte corect", a spus Firea.
Ea a declarat că, din cele aproximativ 1.000 de paturi pe care le va avea spitalul, 750 vor fi destinate spitalizării continue. Firea a menționat că există deja studiul de fezabilitate realizat de două companii municipale.
Primarul general a mai spus că spitalul va avea 30 de săli de operații. Firea a informat că va exista posibilitatea de cazare pentru rudele celor tratați în spital și pentru medicii care lucrează acolo.
Primarul a anunțat că vor fi create 1.300 de noi locuri de muncă, dintre care 1.100 pentru medici și asistente medicale. Firea a adăugat că nu este vorba despre un simplu spital, ci despre un complex de sănătate care va cuprinde inclusiv un campus pentru studenți, o grădiniță și o creșă.
„Vor fi câteva corpuri importante de clădire, un turn de 12 etaje cu heliport, un alt turn de 7 etaje, încă unul, de asemenea, vor fi mai multe funcțiuni în afară de spitalul propriu-zis (...). Mă bazez pe faptul că în Consiliul general, în ciuda tensiunilor politice din ultima perioadă, vom obține majoritate și vot. (...) Este vorba de 10 hectare, 5 ne aparțineau (...) 5 hectare le-am primit de la Guvern, după lupte seculare care au durat mai mult de un an și după voturi negative din partea CGMB", a declarat Firea.
Ea a menționat că, atunci când a decis construirea Spitalului Metropolitan, a făcut mai multe demersuri, atât pe lângă Ministerul Sănătății, cât și la Bruxelles, pentru a obține și fonduri europene.
„Ni s-a explicat că pe actuala legislație (...) vor fi finanțate cele trei spitale regionale, regiunea București - Ilfov fiind una cu un PIB mare pe cap de locuitor și deci bogată - nu prea înțelegem ce înseamnă bogată (...). Nu s-au obținut fonduri europene, nici măcar o parte, să fi avut doar cofinanțarea, nu s-au obținut deocamdată nici fonduri naționale, în speță de la Ministerul Sănătății sau Ministerul Dezvoltării, ne bazăm pe bugetul local, bineînțeles, o investiție multi-anuală, trei ani de zile pentru spitalul propriu-zis și ulterior pentru finalizarea investițiilor din zonă (...). Fac un apel pe această cale la Guvernul României să nu mai trateze Primăria Capitalei gândindu-se doar la mine", a spus Firea.
Arhitectul Gabriel Dumitrache, coordonator al proiectului privind spitalul metropolitan, a spus că suprafața totală a acestei unități sanitare va fi de 247.000 de metri pătrați. "Reprezintă o clădire extrem de importantă, fiind a doua din România la ora actuală, după Palatul Parlamentului", a declarat arhitectul.
Potrivit acestuia, este un proiect inovator atât pentru România, cât și pentru medicină în general, deoarece acest spital va fi unul dotat cu cea mai înaltă tehnologie la ora actuală.
Turkes Ablachim, director medical al ASSMB, a declarat că se va încerca realizarea de departamente funcționale în Spitalul Metropolitan.
„Vom încerca, dacă ne va ajuta și legislația, să realizăm departamente funcționale dedicate unui tip de patologie, nu unei specialități, astfel că în acest spital metropolitan vom avea niște clădiri, niște structuri dedicate sănătății mamei și copilului, într-un concept care unește obstetrică, ginecologia, neonatologia, secțiile de prematuri, clinicile de fertilizare in vitro (...). Ne-am gândit să avem un centru de cardiologie complex, care să includă tehnicile de cardiologie intervenționale moderne, ajutate, evident, de un departament de imagistică (...). Pacienții neurologici vor avea, de asemenea, un departament dedicat, nu numai pentru diagnosticul și tratamentul prompt al accidentelor vasculare cerebrale, dar și departamentul neurochirurgie și radiologie intervențională asociat", a adăugat Turkes Ablachim.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...