Extinderea somnului poate reduce riscul cardiometabolic

Somn
Extinderea duratei somnului la o persoană poate ajuta la reducerea riscului cardiometabolic - adică a riscului bolilor de inimă și a tulburărilor metabolice, potrivit unei analize publicate astăzi în revista Sleep Research.

O analiză publicată astăzi în The Journal of Sleep Research, care a fost realizată de cercetători de la Universitatea din Cape Town, Africa de Sud, a inclus șapte studii care au avut drept scop creșterea duratei somnului la adulți prin orice intervenție de extinderere a acestuia. Asta pentru că este știut faptul că lipsa somnului poate duce la apariția mai multor boli. 

Risc scăzut dacă dormi mai mult cu cel puțin 21 de minute

Aceste studii au avut un număr combinat de 138 de participanți, care au fost fie sănătoși, sănătoși dar cu somn scurt, supraponderali cu somn scurt sau persoane pre-sau hipertensive cu somn scurt. Durata intervențiilor de extensie a somnului a variat de la trei zile la șase săptămâni și toate au avut ca rezultat o creștere a timpului total de somn cu între 21 și 177 de minute.

Extensia somnului a fost asociată cu măsuri îmbunătățite valorilor sensibilității la insulină și reducerea apetitului general, a dorinței de alimente dulci și sărate, a consumului zilnic de zahăr și a procentului de aport caloric zilnic din proteine.

Prea puține studii pe această temă

„Având în vedere dovezile copleșitoare că un somn mai mic ca durată de șapte ore este asociat cu un risc cardiometabolic crescut, este surprinzător faptul că atât de puține studii au explorat dacă extinderea duratei de somn poate reduce riscul cardiometabolic", a spus autorul principal Rob Henst, doctorand, citat într-un material dat publicității de Wiley

El a menționat că această analiză evidențiază necesitatea unor astfel de studii și oferă direcții pentru planurile de studiu viitoare.

„Deși ne-am concentrat pe studiile cu intervenții de somn prin extincerea perioadei de odihnă, în această revizuire, este acum evident că o calitate slabă a somnului poate fi un factor de risc la fel de important pentru boala cardiometabolică", a adăugat autorul principal Dr. Dale Rae. „Astfel, studiile viitoare de testare a intervențiilor care vizează îmbunătățirea calității somnului sunt de asemenea necesare", a mai subliniat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel