Erupția pe piele, de la cauze la tratament. Medic: Sunt mai multe alergii

eruptia pe piele. FOTO Pexels @ Rene Asmussen
În vremurile actuale există mai multe alergii decât în urmă cu o generație, însă părinții nu trebuie să intre în panică.

Vremea caldă și ținutele ceva mai lejere expun pielea celor mici, iar semnele de alergie sau pur și simplu erupțiile pe piele sunt mai vizibile, fapt care uneori îi îngrijorează pe părinți.

”Sunt mai multe alergii, iar copiii au tot felul de semne de alergie pe piele, mai des decât pe vremea noastră, când și o dermatită, o piele mai uscată, trecea de multe ori nebăgată în seamă, dar pe de altă parte virozele eruptive, cele cu bubițe pe piele sunt, probabil, la fel de frecvente”, a explicat dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru, la ”Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1.

Medicul a subliniat faptul că în timpul îmbăierii aceste erupții devin mai evidente, atunci fiind și mai vizibile pentru părinți, pentru că mediu cald determină accelerarea circulației, iar erupțiile devin mai roșii.

”Nu are nicio semnificație această înroșire suplimentară la baie. Dacă este vorba de o piele uscată, o erupție care stă pe piele mai mult timp, eventual și începe să deranjeze copilul, care începe să se scarpine, cel mai probabil este o dermatită atopică, o piele uscată care trebuie hidratată bine.

Nu trece prin hidratare, prin ungere cu o cremă specială de copii, ducem copilul la dermatolog”, a mai spus medicul.

Mai mult, potrivit medicului pediatru, de cele mai multe ori se scapă de aceste erupții prin eliminarea factorului care le-a declanșat, în special în cazul alergiilor alimentare.

Dacă este ceva de piele, trebuie avut în atenție hidratarea pielii celui mic, iar această fază poate fi depășită cu ușurință.

”În perioada în care vine căldură, dermatitele diminuă în apariția lor pentru că mediul mai umed și călduros le mai îmblânzește puțin.

Cât a fost iarnă și aer mai uscat, foarte mulți copii au avut dermatite”, a mai precizat medicul.

Cauzele apariției erupțiilor 

În principiu, susține medicul, sunt două categorii mari: alergiile și virozele.

”Dintre viroze, cele mai frecvente, în primii 2-3 ani de viață, este vorba de roseola infantum, cel mai adesea, care este un virus luat din aer, de la un copil la altul, care debutează simptomatologia cu febră, stare proastă, la fel ca la o răceală, febra e mare, durează 2-3 zile, iar apoi, când febra începe să scadă apare o erupție pe piele, întâi pe trunchi, ca niște bubițe mici și roșii, apoi se extinde peste tot.

Această erupție durează 2-3 zile, nu îl mănâncă pielea, copilul începe să aibă o stare bună, iar boala trece de la sine, fără prea multe complicații.

La copiii puțin mai mare, iarna și primăvara apare varicela, o altă erupție dată de un alt virus. Se transmite tot pe cale respiratorie, este un virus foarte contagios.

Debutează ca o viroza banală, cu febră și stare proastă, iar după câteva zile apar niște vezicule, destul de specifice, inițial sunt mici și roșii, iar în câteva ore se transformă în niște vezicule cu lichid transparent.

Acestea mănâncă foarte tare și ideal ar fi să ajutăm copilul, cu tot felul de creme calmante, să nu se scarpine, căci le poate infecta sau să rămână cu semne.

Această erupție vine în valuri, apar în decurs de mai multe zile aceste vezicule cu lichid, iar în 1-2-3 zile fac o crustă și apoi se vindecă”, a mai spus medicul.

Cât privește perioada de contagiozitate a celui mic, aceasta este atâta timp cât acesta mai are vezicule fără crusta formată. 

De asemenea, mai spune medicul, prevenția în cazul varicelei este dată de vaccin, care se află în calendarul național de vaccinare.

”Pentru varicelă există vaccin, sunt două doze care ne protejează, iar de această boală nimeni nu scapă. Nu am făcut-o în copilărie, s-ar putea să o facem ca adulți”, a mai spus medicul.

Vezi și: Ticurile nervoase la copii. Când sunt firești și când trebuie să îi alarmeze pe părinți

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel