Această vitamină îți protejează...
Centrul de Supraveghere a Bolilor din SUA (CDC Atlanta) a declarat epidemie de pojar în șapte state americane. Numărul cazurilor, de la începutul anului, a trecut de 700 în luna aprilie. Față de situația din România, unde la o populație de 20 de ori mai mică avem deja peste 900 de îmbolnăviri și 62 de decese, problema din Statele Unite pare nesemnificativă. Totuși, autoritățile americane iau în serios amenințarea bolii, care în anul 2000 dispăruse practic din SUA. Costurile tratamentului și moartea unor copii nu pot lăsa indiferent pe nimeni, cu excepția părinților care refuză vaccinarea.
Statisticile riguroase din Statele Unite ne permit să vedem cine sunt părinții responsabili de revenirea bolii.
În 2018, s-au înregistrat 17 focare epidemice, dar majoritatea cazurilor au fost concentrate în jurul orașului New York (statele New York și New Jersey), apărând în familii de evrei ortodocși care refuzau să-și vaccineze copii. În aceste comunități, virusul a fost ”adus” în Statele Unite din Israel, unde se înregistra o epidemie masivă de pojar.
În 2017, un focar cu 75 de cazuri s-a înregistrat în Minnesota, într-o comunitate de somalezi-americani, unde rata vaccinării era scăzută. Epidemia din 2015 a cuprins mai multe state, contaminarea având loc la un parc de distracții din California, cu un virus similar celui care a declanșat epidemia din 2014 în Filipine. Nu a fost depistat pacientul zero, dar copiii infectați în parcul de distracții erau nevaccinați.
În anul precedent, Statele Unite au înregistrat 23 de focare epidemice, inclusiv o epidemie considerată importantă în comunitatea Amish din Ohio, anunță CDC Atlanta.
Statele Unite, un promotor al drepturilor omului pe plan mondial, permit părinților să decidă dacă își vaccinează sau nu copii. Vaccinarea este redusă fie în comunitățile defavorizate, fie în cazul unor grupuri religioase orientate spre trecut.
Pe de altă parte, sistemul din Statele Unite asigură și protecția populației, printr-o dreaptă măsură: copii nevaccinați nu sunt primiți la grădiniță sau la școală, trebuind să fie școlarizați în familie sau în comunitățile religioase care interzic vaccinarea, iar părinții plătesc tratamentul medical, în cazul îmbolnăvirilor, nu societatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...