DSP Dâmbovița, reacție la scandalul de la Spitalul Găești

Medic
Spitalul Orășenesc Găești a fost în mijlocul unui scandal în această dimineață, medicii au protestat în fața unității medicale ca urmare a faptului că spitalul a fost transformat în unitate-suport COVID. DSP a transmis o reacție cu privire la situația creată.

Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița a transmis un comunicat de presă cu privire la scandalul generat de transformarea Spitalului Orășenesc Găești în spital- suport COVID. 
În această dimineață, cadrele  medicale au protestat în fața unității medicale din localitate, susținând că nu pot să asigure şi urgenţe în acest context, având în vedere că sunt foarte puţini şi că nu au circuite epidemiologice.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dâmbovița a transmis u punct de vedere cu privire la această situație, în care se arată că spitalul poate să mențină Compartimentul Primiri Urgențe. 
„Propunerea ca Spitalul Orăşenesc Găești (cu excepţia Compartimentului de Primiri Urgenţe, radiologie, farmacie, dispensar TBC şi ambulatoriul de specialitate) să devină spital suport COVID a fost fundamentată prin necesitatea asigurării condiţiilor de tratare sub supraveghere medicală a pacienţilor confirmaţi SARS -CoV -2, forme asimptomatice şi ușoare, precum şi prin faptul că structura funcţională a acestuia nu permite acordarea simultană a asistenţei medicale în regim de spitalizare continuă a pacienţilor COVID şi a pacienţilor non COVID, prin desemnarea parţială a unor secţii/compartimente destinate exclusiv bolnavilor confirmaţi pozitiv SARS- CoV- 2”, se arată într-un comunicat remis presei de către DSP Dâmbovița. 

„Personalul Spitalului Orăşenesc Găești a fost dezinformat că activitatea compartimentului de primiri urgenţe va fi suspendată, fiind dirijată într- un corp similar celui de triaj epidemiologic, amplasat la intrarea în unitate, fapt cu care Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa nu poate fi de acord”, se mai arată în document. 

„Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa au analizat structura funcțională a Spitalului Orăşenesc Găești şi au stabilit că se pot asigura circuite funcţionale separate pentru CPU, laborator de radiologie şi imagistică şi ambulatoriul de specialitate, aflate la parterul clădirii, cu intrări separate atât pentru CPU cât şi pentru radiologie şi ambulatoriu şi în acest sens va emite aviz favorabil pentru noua structură. Menţionăm că pacienţii COVID vor fi investigaţi radiologic la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte”, mai spune DSP în comunicatul remis presei.

Echipa Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, se mai arată în document, a identificat circuitele epidemiologice funcţionale necesare în vederea desfăşurării activităţii medicale suport COVID, astfel încât riscul de contaminare să fie eliminat: 
-desemnarea zonei verzi destinate accesului şi odihnei personalului medical dedicat; 
-zona galbenă destinată echipării/dezechipării personalului medical la intrare/ieşire/în /din zona roşie; 
-zona roşie destinată exclusiv pacienţilor pozitivi; 

Ca şi la celelalte unităţi sanitare suport COVID din judeţul Dâmboviţa, tratamentul pacienţilor COVID – pozitivi, forme uşoare sau asimptomatice, va fi stabilit în baza unui protocol încheiat între Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi Spitalul Orăşenesc Găeşti, protocol ce va fi avizat de Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel