Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Prof. dr. Victoria Aramă, cunoscut medic infecționist de la Institutul Matei Balș, a explicat, la Maratonul Informării, din ce este compus vaccinul pe bază de ARN mesager, cum a apărut el, dar și faptul că moleculele de ARN mesager au un ciclu limitat de viață, astfel că nu poate produce efecte negative toată viața așa cum spun antivacciniștii.
„Platforma prin care s-au creat aceste vaccinuri cu ARN mesager este una creată de foarte mult timp. Deci totul era, cumva, pregătit și se aștepta un moment în care să apară un virus. Ne așteptam să fie un virus gripal. Această pandemie ne așteptam să fie una cu un virus gripal. Nu a fost să fie cu virus gripal, a fost cu coronavirus. În momentul în care virusul a fost identificat a mai trecut foarte puțin timp până când el a fost secvențiat și s-a putut extrage gena care codifică proteina spike.
Acea genă care codifică proteina spyke a fost transformată în ARN mesager și în acest fel, practic, existând platforma de fabricație existând, această mică particulă a fost introdusă în vaccin. Cu alte cuvinte, vaccinul nu conține virus nici viu, nici mort, nu conține elemente infecțioase, nu conține elemente care să producă infecția. Conține doar o rețetă, un cod, care deține informația în baza căreia celulele din deltoid, acolo unde se injectează vaccinul, vor fi capabile, celulele noastre, să secrete proteină spike plecând de la descifrarea acestui mic cod. Ca o rețetă de bucătărie, în cuvinte mai simple. În funcție de care, celulele noastre secretă proteina spike”, a spus prof. dr. Aramă.
Medicul infecționist a explicat că ARN mesager nu poate fi comparat niciodată cu ADN-ul, iar cele două molecule de fapt nici nu se întâlnesc!
„Proteina aceasta secretată este văzută apoi de limfocitele T, care, la rândul lor, stimulează limfocitele B să producă anticorpi împotriva proteinei spike și, de asemenea, și limfocitele T sunt stimulate. Deci avem un răspuns imun complex, care asigură, practic, protecția celui vaccinat împotriva bolii în momentul în care va veni în contact cu virusul. Ar mai trebui spus că acest ARN mesager nu are nimic de-a face cu ADN-ul celulei umane. ARN-ul mesager rămâne strict în citoplasma celulei. El nu ajunge în nucleu, acolo unde se află ADN-ul celulei umane. Deci este exclus să fie afectat ADN-ul uman”, a precizat prof. dr. Aramă.
Prof. dr. Victoria Aramă a combătut li ideea cp ARN-ul mesager ar putea produce infertilitate sau alte efecte ciudate în timp.
„Aceste molecule de ARN mesager ele au un ciclu limitat, ele practic dispar într-un interval scurt de timp. Deci, ele nu rămân pe termen lung, ca să inducă infertilitate toată viața sau ca să inducă efecte negative toată viața. Lucrurile sunt foarte sigure. Chiar dacă aparent a apărut repede acest vaccin, a apărut repede pentru că platforma de fabricație exista. A trebuit doar să existe un virus pentru care să avem nevoie de un vaccin și să poată să se treacă la fabricarea vaccinului. Iar această platformă are marele avantaj că permite fabricarea unei cantități foarte mari de vaccin.
Dacă vreți, faptul că într-o pandemie am avut posibilitatea să avem un vaccin eficient sau mai multe vaccinuri eficiente într-un timp atât de scurt, asta arată că, într-adevăr, știința a evoluat foarte mult și că am avut posibilitatea și șansa, aș spune, să avem vaccinuri eficiente în foarte scurt timp. Ori, de aici să ajungem să considerăm că vaccinul a fost făcut pentru a distruge omenirea, pentru a produse malformații sau pentru a produce solzi sau eu știu ce alte aberații, nu știu cum s-a ajuns la așa o interpretate. Chiar îmi este greu să înțeleg”, a mai spus medicul infecționist de la Institutul Matei Balș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...