Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Doctorul Vasi Rădulescu explică, într-o postare, pe rețelele sociale, că dacă vaccinurile s-ar administra sub formă de pastile, unele dintre actualele conspirații nu ar mai fi existat.
”Cred ca dacă produsul unui vaccin putea fi administrat printr-o pastilă, multe dintre conspirațiile actuale puteau fi evitate.Există o primă spaimă legată de injecție. Când vezi acul acela e și normal să te sperii. Apoi știi că acul intră prin piele, apoi în mușchi sau vase, deci în sânge. Or sângele e acel vehicul intim care scaldă tot corpul, inclusiv inima și creierul. De aici o percepție interesantă - ce e în vaccin ajunge la creier via sânge. Dacă ceva ajunge la creier, e mai degrabă nociv decât bun. Dacă se mai aude de aluminiu, nu știu ce excipient, E-uri care sunt băgate direct în sânge, tabloul groazei e complet.
O pastilă ar putea ușor anula aceste gânduri, dar anularea s-ar face fals. În realitate, ce introducem în stomac, deci și pastilele, este descompus și absorbit, trecut prin membrana intestinală, iar de aici ajunge, surpriză, tot în sânge. Diferența e făcută de timp. La injecție ajunge imediat (sau oricum mai repede dacă trecerea se face via mușchi), iar la pastilă ajunge mai greu, că intervin etapele normale ale digestiei. Digestia joacă un rol crucial - ea ar distruge elementele fragile ale vaccinului. De aceea se face prin injecție. Care mai și doare. O spaimă în plus.
Iată cum unele asocieri care nu au neapărat argument pot duce la false poziții, conspirații și ce mai vreți. Interesant, nu?”, notează medicul Vasi Rădulescu.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că oamenii trebuie să se vaccineze și nu să aștepte tratamentul împotriva COVID-19, care este mai toxic decât un vaccin, acesta din urmă stimulând sistemul imunitar natural.
„Încep să apară tratamente, dar eu vreau să spun la toți care așteaptă tratamentul, să citească foarte bine: tratamentul e mai toxic decât orice vaccin, deci tratamentul este o substanță chimică pe care o introduci pentru a trata, pentru a opri virusul respectiv - are un impact asupra corpului, ca orice tratament pe care-l luăm - sunt substanțe chimice pe care le introducem pentru a combate un virus, un microb. Pe când vaccinul este un mod de a stimula un sistem imunitar natural, care reacționează la virusul respectiv. Așa că să nu aștepte, vaccinul rămâne soluția”, a spus dr Raed Arafat la „Maratonul Informării”.
Secretarul de stat a precizat, pe 6 noiembrie, că valul 4 al pandemiei COVID-19 nu s-a încheiat, în ciuda scăderii numărului de cazuri, și că, dacă oamenii nu se vor vaccina, este posibil ca un nou val să aibă un efect asemănător celui actual.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...