Această vitamină îți protejează...
Prima și cea mai mare greșeală pe care o facem este aceea că nu renunțăm la un viciu extrem de nociv, spune medicul cardiolog. Deși avem o lege care militează contra acestui viciu, din păcate numărul celor care îi cad pradă nu a scăzut atât cât sperau specialiștii.
„Eu aș începe cu ceva vechi. Pentru că este foarte actual. Pentru că principalul sfat, pe care trebuie să-l dea orice cardiolog invitat la o emisiune cum este a dumneavoastră, este acela de a renunța la fumat! Suntem o țară în care incidența fumatului, numărul de fumători este foarte mare, poate ceva mai mare decât media europeană, și asta se vede în incidența bolilor cardiovasculare, care este mai mare decât media vest-europeană, unde legile anti-fumat au reușit să reducă din boala cardiovasculară. De aceea primul lucru pe care eu îl spun e că dacă vrei să ai o inimă sănătoasă, atunci nu fuma! Cu certitudine, este un factor de risc. Poate să fie singurul factor de risc care să ducă la afecțiuni severe, de tipul infarctului miocardic și toate celelalte boli vasculare”, a explicat lt. col. dr. Silviu Ionel Dumitrescu, șef de lucrări, medic primar cardiolog și doctor în științe medicale, șeful Secției Cardiologie 1 de la Spitalul Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila".
EXCLUSIV pentru DC MEDICAL, specialistul a dezvăluit și celelalte două cauze care duc la apariția bolilor cardiovasculare. Ambele țin, la fel ca primul, de voință și stil de viață. Partea proastă e că aceste două cauze deseori nu dau simptome și pot fi sesizate doar dacă mergem la doctor măcar pentru un control general și analize de rutină.
„În afară de fumat, sigur că există multiplii factori de ric pe care îi avem și pe care îi neglijăm. Nivelul anormal al grăsimilor din sânge, adică nivelul colesterolului și al trigliceridelor, mai ales raportul dintre ceea ce numim colesterul bun (HDL) și colesterol rău (LDL), sunt factori de risc care nu ne deranjează cu nimic și pe care-i vedem numai în analize, dar care, pe măsură ce trec anii și îi neglijăm, strică vasele noastre, le afectează, pentru ca în final să apară un eveniment vascular. De aceea un alt sfat pe care eu l-aș da ar fi acela de a face analize periodic și a urmări profilul lipidic, adică nivelul acestor grăsimi în sânge", a spus lt. col. dr. Silviu Dumitrescu.
Medicul a arătat că și cel de-al treilea factor este la fel de problematic, în multe cazuri pacienții ajungând direct la Camera de Gardă când e foarte târziu.
„Un alt factor de risc pe care eu îl consider important, și care poate fi neglijat la fel de ușor, este hipertensiunea. De cele mai multe ori valorile mari ale tensiunii arteriale nu ne deranjează cu nimic, nu simțim mai nimic. Există hipertensivi care, la tensiuni de 18 – 20 nu au absolut niciun fel de simptom, și evident că neavând nicio simptomatologie nici nu iau măsuri pentru a controla acești factori de risc".
Dar cum îți poți da seama că ceva e în neregulă dacă nu ai niciun simptom?
„O valoare tensională crescută ar trebui să ne alerteze. În anumite situații de suprasolicitare, tensiunea este normal să crească, dar proporția în care crește este, de asemenea, importantă. Pe de altă parte, o persoană normotensivă, care brusc ajunge să facă 18-20, indiferent de cât de mare ar fi suprasolicitarea, indiferent de ce situație stresantă sau ce bivel de anxietate au – pentru că de foarte multe ori, pacientul spune „eram foarte nervos atunci, eram foarte obosit, eram foarte stresat, de asta a fost tensiunea așa mare". Nu, nu e normal. Într-o situație de genul acesta, da, tensiunea crește, dar nu atât de mult. Și în momentul în care găsim aceste valori anormale trebuie să ne întrebăm dacă ele se repetă în mod sistematic. De aceea, cel mai simplu lucru este să facem o auto-măsurătoare a acestor măsuri arteriale, făcându-ne un jurnal de tensiune. Două măsurători pe zi, una dimineața și una seara, între-un interval de o lună de zile sunt suficiente.
Există, însă, și un mod mult mai ușor și mai „de specialitate" prin care medicii pot afla, în 24 de ore, ce probleme are inima ta.
Cu ce se face această „analiză" specială și presupune ea, vezi în video.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...