Generația Z și tinerii Millennials...
Aplicăm alimentelor, de multe ori fără să fim conștienți de asta, anumite „reguli" care țin de cu totul altceva decât de compoziția lor, arată dr Mihaela Bilic.
„Când vine vorba de mâncare, există o mulțime de reguli, care mai de care mai bizară. Unele sunt dictate de religie, altele de siguranță alimentară și tehnicile de gătit, iar o parte dintre ele sunt rezultatul obiceiurilor și tradițiilor culinare din diferite zone/țări. Acolo unde Natura ne-a facut omnivori, nu numai că putem mânca din toate, dar alimentele chiar trebuie combinate!
Combinațiile clasice când vine vorba de pește și fructe de mare sunt mai limitate decât cele pentru carne. Peștele îl faci mai degrabă prăjit sau fript, garnitura o pui separat, iar când vorbim de sosuri, oferta e limitată: un pic de unt, mujdei sau tradiționala saramură. Bucătaria mediteraneană e mai îndrăzneață și adaugă ceapă, sos de roșii, capere și măsline într-un fel de mâncare ce seamănă a tocăniță. Însă grecii mi se pare că au fost cei mai aroganți în materie de combinații, atunci când au inventat SAGANAKI
Nu, nu vorbesc de celebra brânză la tigaie, ci de saganaki cu fructe de mare: un deliciu savuros cu scoici, creveți, calamari și orice alte moluște, „înecate" în sos de roșii picant cu brânză din belșug. Iar pentru un aspect irezistibil, tigaia merge un pic la cuptor, cât să se rumenească brânzica", detaliază nutriționistul.
Dr Mihaela Bilic spune că această combinație nu este una întâmplătoare.
„Amestecul de sos de roșii cu pește/fructe de mare este recomandat nu doar pe criterii de sănătate (crește absorția fierului), ci și de gust (aciditatea roșiei neutralizează aroma puternică și ușor grețoasă a peștelui).
Ca o iubitoare de brânză ce sunt, trebuie să recunosc că nu m-am gândit niciodată că ar putea exista un preparat ce pune laolaltă fructele de mare, roșiile și telemeaua. Așa o „tocăniță" să tot mănânci! Eu am descoperit-o de curând și m-am îndrăgostit la prima...degustare. Iar pentru cei ce sunt acum în vacanță pe vreun mal de mare, nu pot să vă spun decât „încercați!" O s-o adorați!", punctează dr Mihaela Bilic, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Alimentația în sezonul rece poate fi...