Relația pe care fiecare dintre noi o are cu mâncarea este de fapt oglinda echilibrului nostru psihic, spune Dr. Mihaela Bilic, cunoscut nutriționst. În spatele acestui mâncatului compulsiv patologic – stare numită bulimie – se ascund, de fapt, problemele persoanei respective.

„Acum 2000 de ani biserica a clasificat lăcomia ca fiind un păcat, mesajul implicit care a rezultat fiind că nu trebuie să te lași dominat de foamea simțurilor. Până în secolul XX medicina în general și psihiatria în special s-au preocupat să definească și să reglementeze comportamentul nostru alimentar, astfel încât mâncatul compulsiv a devenit patologic și se numește bulimie. Abia de curând lucrurile au fost reconsiderate și integrate într-un context mai amplu, relația cu mâncarea fiind în prezent considerată un indicator obiectiv și extrem de valoros al echilibrului nostru psihic. Cu alte cuvinte, în loc să punem etichete acuzatoare în legătură cu un anumit obicei, ne folosim de el pentru a ajunge la adevăratele probleme ale persoanei respective, la cauza reală a durerii / suferinței / dezechilibrului", notează dr. Mihaela Bilic, pe pagina sa de Facebook.

Nutriționistul a indentificat mai multe condiții care țin de sfera psihologică și care „trădează acest tip de comportament, aspecte legate exclusiv de sfera psihologică, nu de nutriție" și care, de fapt, sunt normale.

Ce se ascunde în spatele mâcatului obsesiv

„Cele 10 condiții care predispun la crize de hiperfagie / bulimie / lăcomie / mâncat compulsiv sau cum vreți voi să-i ziceți:

1) să fii femeie - din păcate un argument suficient în construirea unei relații complexe cu mâncarea, care implică nu doar nevoi nutritive, ci mai ales afective;

2) să ai un atașament nesigur, anxios, adică acel tip de condiționare construit în copilărie, conform căruia ești iubit doar dacă meriți, dacă ești suficient de bun;

3) să trăiești în abundența alimentară năucitoare a secolului XXI, ale cărui valori pun pe un piedestal absurd aspectul fizic și silueta la limita anorexiei, iar abținerea / asceza o ridică la rang de virtute;

4) să fii gurmand, mâncăcios, pofticios, adică normal - toate aceste porniri vin din instinctele cu care ne-a înzestrat natura, ca urmare ele nu pot fi interzise și controlate prin voință, cel mult le putem disciplina, pondera, accepta;

5) să ai o adolescență nefericită, cu dezvoltare / asumare incompletă pe plan emoțional, cu o preocupare excesivă legată de aspectul fizic (inclusiv cure de slăbire repetate), lipsă de încredere în sine și relații sentimentale sfârșite prost (abandon);

6) hiperempatia sau renunțarea la propriile priorități și nevoi în favoarea celorlalți - să fii dependent de părerea celor din jur, să iei hotărârile nu cum simți / vrei, ci cum trebuie, cum zice lumea, cum se așteaptă ceilalți;

7) să îți mănânci emoțiile, în loc să le trăiești - fie dintr-o incapacitate de a identifica ceea ce simți (analfabetism emoțional), fie de frică, de furie, de plictiseală, din nevoia de a tăcea, de a rezista, de a evita, de a uita...acoperim cu mâncare ceea ce nu vrem / nu putem / nu știm să trăim;

8) să crezi în povești cu zâne și Feți Frumoși - există o diferență copleșitoare între iluziile vândute de mass media ca fiind rețete de reușită în viață și realitatea concretă a existenței de zi cu zi, e periculos și nesănătos să fim într-o competiție și căutare continuă a relației perfecte, familiei perfecte, carierei perfecte...

9) să cazi în capcana sloganului „dacă vrei cu adevărat, poți!" - stresul cronic și presiunea socială de a fi tot mai bun, cel mai bun, credința că prin muncă, efort și voință poți obține / poți face tot ce vrei și cu viața ta și cu corpul tău, ne împing în capcana de a fi mereu nemulțumiți de ceea ce avem, de a vrea mai mult / mai bine;

10) să faci greșeala de a trăi rațional, prin prisma gândurilor și a minții, ingnorând corpul, cu multitudinea lui de senzații, emoții și nevoi - satisfacția vieții nu poate fi dobândită decât experimentând fizic, prin intermediul simțurilor, nu al poveștilor virtuale cu care ne hrănim mintea".

Puțini dintre noi nu se regăsesc în situațiile enumerate, arată dr. Mihaela Bilic, iar acest lucru n-ar trebui condamnat ci luat drept un semnal de alarmă și tratat ca atare.

„Câți dintre noi se pot lăuda că sunt perfect echilibrați, că au înțeles care e secretul unei vieți împlinite, că trăiesc într-o armonie deplină cu corpul și mintea lor, că nu se regăsesc în niciuna dintre cele 10 situații de mai sus? Puțini, probabil și ferice de ei! Însă pentru restul (adică marea majoritate), a mânca lacom, impulsiv, emoțional, nu mi se pare a fi nici anormal, nici de condamnat. E mai degrabă un semn că ceva nu e în regulă, nu merge bine. E un semnal de alarmă care să ne atragă atenția către ființa noastră! Bulimia e o metodă instinctivă de a fugi de noi. Însă e suficient să o vedem, să o înțelegem, să o acceptăm - în felul acesta o transformăm într-o metodă de a ne întoarce către noi, de a ne vedea, de a ne lua în grijă", conchide medicul nutriționist.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.