Dr. Flavia Groșan, "doctorița-minune" care vindecă pacienții de COVID-19: Am o schemă excepțională, care nu este de ieri, de azi

captură foto Antena 3
Dr. Flavia Groșan, medic primar pneumolog, a vindecat aproape 1.000 de pacienți COVID, iar niciunul nu a ajuns să fie intubat.

Medicul pneumolog Flavia Groșan nu a avut niciun pacient COVID intubat. Spune că pe toți i-a vindecat de infecție tratând boala ca pe o pneumonie atipică și folosind în acest sens medicamente clasice, ieftine. Doctorița a declarat că scopul ei, de la debutul pandemiei, a fost ca niciun bolnav să nu fie intubat.

"Obiectivul meu de la începutul pandemiei a fost ca niciun pacient să nu ajungă pe mască de oxigen, nu intubat, pe mască. Și nu a ajuns. Eu mă duc pe medicația mea clasică, ieftină, care include și Claritromicina, un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide. Este singurul antibiotic cu tropism (proprietate de a se localiza în anumite organe) viral. (...) Mie nu-mi place azitromicina, pentru că este o copie mai slabă a claritromicinei. Eu am lucrat în niște studii clinice foarte interesante pe pneumonii și acolo am învățat despre tropismul viral al claritromicinei, acolo am învățat rolul antiinflamator al claritromicinei, pe care nu îl are niciun antibiotic.", a precizat medicul Flavia Groșan. 

"Imediat îmi dau seama dacă este gripă, Covid-19. Din durerea de cap îmi dau seama, mie nu-mi trebuie prea multe investigații. Din simptome. (...) Eu mi-am dat seama de acum 10 ani de aceste pneumonii atipice. Puțină lume știe că are rol antiinflamator claritromicina. Le spun acum, are! M-am dus cu claritromicina pe pneumoniile atipice, dar mi-am dat seama că merge și pe viruși, și pe Covid, și pe gripă. Eu așa am tratat și H1N1. Deci, schema mea nu este de ieri, de azi, este de la H1N1 (n.r. - A (H1N1), gripa porcină). Am făcut deja o poveste din schema mea, nu știu cum se va sfârși. Dumnezeu cu mila. Dar este povestea scrisă de mine, pe care nu mi-o va lua nimeni, niciodată! Povestea mea și a miilor de pacienți pe care eu i-am tratat. Am o schemă excepțională, pe care nu o spun. Atât este clar - claritromicina. Eu o spun fiecărui pacient în parte, nu este secret, întrebați-i pe pacienții mei, care nu sunt doar o mie.", a precizat dr. Flavia Groșan pentru Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Gabriel Cotabiță, la Național TV. Foto: Facebook
BREAKING NEWS
Gabriel Cotabiță a murit

Crossuri externe

pixel