Palpitațiile inimii, adesea...
Infecția COVID și gestionarea ei de către medici a însemnat și o reorganizare a activității de Urgență, Ambulanță. Doctorul Cristian Pandrea, medicul Coordonator al Departamentului CPU/AMBULANȚĂ de la Spitalul Clinic Sanador din București, descrie această reorganizare drept ”o provocare cu care nu m-am întâlnit până acum”.
”Practic medicina de urgență de mai bine de 20 de ani și pot să spun că nu neapărat anul acesta a fost cel mai greu din cariera mea, dar a fost unul cu o încărcătură și cu o presiune extrem de mare. Și ca să privesc jumătatea plină a paharului: o experiență cu care un om se întâlnește o singură dată în viață”, mărturisește medicul Pandrea.
Potrivit acestuia, activitatea medicală a fost diferită față de alți ani. ”Presiunea a fost mult mai mare, adresabilitatea obișnuită de urgență a fost, în linii mari, asemănătoare, dar peste ea s-au adăugat niște cazuri cu care nu eram obișnuiți să le gestionăm în felul în care le-am gestionat”, explică doctorul Cristian Pandrea.
Care a fost singura patologie care a scăzut ca număr în pandemie puteți afla din video-ul de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Această metodă simplă ne ajută să...