Dr. Cristian Oancea, semnal de alarmă PUTERNIC: Pericolul este unul pe termen lung, să NU mai amâne!

Medicii din Timişoara îi îndeamnă pe bolnavii oncologici să vină cu încredere în spitale, pentru diagnosticare şi tratament, întrucât în anul pandemiei gradul de adresabilitate al acestei categorii de pacienţi a scăzut cu până la 60%, iar riscurile amânării diagnosticării şi administrării tratamentului sunt mai mari decât acela al îmbolnăvirii de COVID-19.

Doctorii trag un semnal de alarmă şi cer demararea unei campanii naţionale de conştientizare a populaţiei pentru a se prezenta la medic la primele simptome ale unei boli, mai ales în cazul unor pacienţi cu o posibilă afecţiune oncologică.

Pericolul este unul pe termen lung

"Situaţia este cu adevărat dramatică. Dacă în 2019 am avut 664 de internaţi în Spitalul 'Victor Babeş', cu un diagnostic de suspiciune de neoplasm pulmonar, în anul 2020, doar 231 de persoane au venit la spital pentru a fi investigate. Situaţia este la fel de gravă şi în ceea ce priveşte numărul pacienţilor internaţi, confirmaţi cu cancer de plămâni. Numărul acestora s-a redus cu 60%, iar aceasta pe fondul amânării sau refuzului de a se adresa medicilor. Bronhoscopiile, investigaţii necesare în cazul suspiciunilor de neoplasm pulmonar, au scăzut şi ele cu 50% anul trecut faţă de 2019. Pericolul este unul pe termen lung. Oamenii se feresc şi amână să vină la spital pentru a fi diagnosticaţi, ceea ce face ca intervenţiile chirurgicale şi tratamentul să fie şi ele realizate cu întârziere. În acest fel, pacienţii îşi reduc drastic şansele la un tratament care i-ar putea salva", spune managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, Cristian Oancea, într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Pneumologul menţionează că în anul pandemiei gradul de adresabilitate a scăzut cu peste 10% în clinicile oncologice, ajungând la până la 50% în spitalele de stat.

Trebuie găsit un compromis

"Orice întârziere în administrarea terapiei duce la scăderea şanselor de supravieţuire ale pacienţilor. De aceea, trebuie găsit un compromis rezonabil între riscul de infecţie cu SARS-CoV-2 şi continuarea administrării terapiei oncologice. Scăderea dramatică a diagnosticării şi tratării cazurilor noi de boală este cu siguranţă sectorul în care pandemia COVID a determinat daunele colaterale cele mai mari. Întreruperi în programele de screening şi follow-up, amânări în procedurile diagnostice şi terapeutice, precum şi reticenţa publică pentru contactul cu serviciile medicale sunt împreună factori care contribuie la acest tablou", completează, în acelaşi context, medicul primar oncolog Şerban Negru, din partea Asociaţiei Oncohelp Timişoara.

Dr. Cristian Oancea, semnal de alarmă

Amânarea prezentării la medic până la finalul pandemiei va duce la formarea, în viitor, a unor liste de aşteptare pentru diagnosticare şi, implicit, şi la tratament, ceea ce pentru unii pacienţi ar putea fi fatal, potrivit medicilor.

"Pacienţii aflaţi într-un stadiu incipient al unui neoplasm, de exemplu, pot ajunge foarte repede, dacă nu sunt diagnosticaţi imediat şi nu li se administrează un tratament corespunzător într-un timp cât mai scurt, la metastaze. În loc să fie posibilă vindecarea acestora, vom fi nevoiţi doar să încercăm să le prelungim cât mai mult viaţa. Dacă acest lucru nu se înţelege, vom avea în viitor un număr mare de pacienţi decedaţi pentru că au venit prea târziu la spital, de cele mai multe ori în ultimul stadiu. Renunţarea sau amânarea luării unei scheme de tratament existentă sau amânarea prezentării la medic pentru o reevaluare în vederea modificării schemei de tratament este la fel de gravă. Putem vorbi de recidivă în situaţia unor pacienţi care, dacă ar fi venit în mod constant la control şi ar fi avut parte de tratament corespunzător, ar fi trecut cu bine prin boală", spune dr. Cristian Oancea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel